Noi succese ale boxului fălticenean

La sfârșit de an, pugiliștii fălticeneni pregătiți de antrenorul emerit de box Constantin Chiriac s-au impus din nou la ultimele competiții. Printre cei 176 de pugiliști calificați la finala Campionatului Național de Box pentru copii, în urma disputării fazelor zonale, s-au aflat și 5 sportivi de la Clubul Sportiv Școlar „Nicu Gane” Fălticeni: Vasile Vamanu, Gabriel Constantin, Vasile Ailenei, Alexandru Costea, Ilie Oprea.
 

Elev al Colegiului „Nicu Gane” Fălticeni, Ilie Oprea a izbutit să își adjudece medalia de argint la categoria 72 kg. El a lăsat o impresie plăcută în finala desfășurată în compania unui sportiv craiovean, chiar dacă adversarul din Oltenia a avut de partea sa atât publicul, cât și brigada de arbitri. Conform antrenorului emerit de box Constantin Chiriac, o prestație bună în cadrul acestui maraton pugilistic (competiția s-a desfășurat timp de o săptămână la Craiova și a reunit un număr record de participanți în istoria C.N. de box) au avut-o toți sportivii fălticeneni, dintre ei remarcându-se, pe lângă vicecampionul Ilie Oprea, Gabriel Constantin și Alexandru Costea, care s-au clasat pe locuri fruntașe, uneori înaintea unor sportivi mult mai bine cotați din punct de vedere valoric și provenind de la cluburi de prestigiu. Constantin Chiriac crede că aceștia puteau obține chiar mai mult, dacă aveau mai multă experiență, iar arbitrajul nu le-ar fi pus „piedici”. În ultima competiție din acest an, selecția pentru lotul național de cadeți al României care urmează să participe la competițiile internaționale în anul 2008, întrecere care s-a desfășurat în perioada 14 – 15 decembrie la Ploiești și București, gruparea pugilistică coordonată de Constantin Chiriac a izbutit o nouă performanță. Marius Cișcovschi, pugilist crescut și format de Constantin Chiriac, a reușit să se impună la categoria 70 kg. În finală, Marius Cișcovschi și-a bătut fără drept de apel adversarul, astfel încât boxul fălticenean va fi reprezentat peste hotare în competițiile de cadeți din 2008. „Marius Cișcovschi a participat la această com-petiție în urma succesului obținut în toam-na acestui an, locul I, la Turneul de toamnă al cade-ților. Misiunea sportivului legitimat CSȘ „Nicu Ga-ne”, elev al Colegiului A-gricol Fălticeni, a fost facili-tată de o bună pregătire fizică, psihică și tehnico- tactică, care i-a permis să se detașeze clar de ceilalți adversari, el câștigând ambele meciuri susținute înainte de limită, cucerind, ca și la competiția precedentă locul I”, ne-a spus antrenorului emerit de box, Constantin Chiriac. Deși vin sărbătorile, sportivii de la CSS Nicu Gane își continuă antrenamentele, anul 2008 fiind unul în care se anunță competiții dificile de la care se așteaptă medalii. În acest an se aștepta și oameni cu posibilități care să susțină performanța sportivă în urbea de pe Șomuz, bilanțul boxului fălticenean fiind unul invidiat de mai toată lumea. „Urmează competițiile din anul calendaristic 2008, la care sperăm să ne prezentăm la fel de bine. Rămânem cu regretul că nu putem să stimulăm în niciun fel, din cauza resurselor financiare, copii care au obținut aceste rezultate. Merită menționat faptul că o mare contribuție la dezvoltarea boxului fălticenean l-a avut fostul președinte al Consiliului Orășenesc pentru Educație Fizică și Sport, Vasile Pătrăuceanu, un iubitor al boxului. Lui i se datorează menținerea tradiției pe line de box în orașul Fălticeni. Mulțumesc și conducerii Colegiului Agricol și conducerii Colegiului Național „Nicu Gane” pentru sprijinul acordat și asigurarea condițiilor de participare la competițiile sportive pentru sportivii secției de box, elevi la aceste unități de învățământ”, ne-a spus antrenorului emerit de box, Constantin Chiriac, antrenorul care lansează pe piață în fiecare an boxeri de valoare. Prima competiție din 2008 este programată în luna februarie, Cupa României la cadeți și seniori, după care urmează Campionatul Național de cadeți și juniori.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: