Formular de amendă conceput de DJDP Suceava, folosit în toată țara

Transporturile agabaritice, adică mașinile de peste 40 t, distrug nu numai drumurile, ci și casele din vecinătatea acestora. La Consiliul Județean Suceava, respectiv la Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, au venit multe reclamații prin care oamenii solicită întreruperea circulației autovehiculelor grele în unele localități. Pentru a verifica dacă transportatorii se încadrează în tonajul maxim admis pe drumurile județene, DJDP are două echipaje care cântăresc mașinile.
 

„Numai că se întâmplă exact ca la radar, când încep semnalizările, imediat se reduce viteza. Așa-i și la cântar. Când apare echipajul nostru pe drum, începe semnalizarea și toate mașinile grele trag pe dreapta și se opresc. Șoferii le părăsesc și mașinile stau pe drum până pleacă echipajul cu cântarul. Imediat după aceea, apar șoferii și-și continuă cursa” – ne relata dl ing. Eugen Voronca, șeful serviciului administrare drumuri din cadrul DJDP. Direcția Județeană de Drumuri și Poduri nu are plan la amenzi, dar a încasat de la începutul anului până acum peste 15 miliarde lei vechi din amenzile aplicate transpor-tatorilor pentru nerespectarea tonajului maxim admis și din chirii pentru utilizarea zonei drumurilor. Chiriile se percep de la ROMTELECOM, firmele de televiziune prin cablu, RDS etc., pentru cablurile din zona drumurilor. „Banii aceștia – preciza dl ing. Radu Avădanei, director general al DJDP Suceava – nu merg la bugetul statului, ci se folosesc tot pentru execuția de lucrări la drumuri. Estimăm că, până la sfârșitul anului, suma va ajunge la 17 miliarde lei. Însă foarte mulți transportatori contestă amenzile în instanță. Avem aproape o sută de procese cu ei. Marea majori-tate a proceselor le-am câștigat noi. Asta și pentru că am făcut demersuri la Ministerul Finanțelor, propunând modi-ficarea formularului de pro-ces-verbal de constatare astfel încât să nu mai poată fi atacat în instanță. Ministerul Finan-țelor a acceptat ideea noastră și a emis un ordin în acest sens, acum folosindu-se în toată țara formularul elaborat de noi împreună cu Consiliul Județean Suceava”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: