Dascăli din Todirești, în vizită la colegii din Jaslo, Polonia

Cadre didactice de la Școala cu clasele I-VIII din Todirești au fost în vizită la Școala din Jaslo, Polonia, în cadrul Proiectului Comenius 1 intitulat „My 24 European Hours”.
 

Potrivit unui comunicat trimis de coordonatorii de proiect din școala menționată, dascălii noștri s-au întâlnit cu partenerii din Suedia, Spania, Anglia și au discutat aspecte legate de petrecerea timpului liber, au stabilit realizarea unui CD și a unui calendar multicultural. De asemenea, au fost prin sălile de clasă, au cunoscut elevi și profesori din Jaslo și au vizitat Cracovia, fiind impresionați de muzeele de acolo. „Deși vorbim limbi diferite, am reușim să comu-nicăm, să împărtășim idei și gânduri comune”. „Ne-am în-tors cu sufletul încărcat de e-moții, amintiri plăcute și cu sen-timentul că, indiferent de lim-ba pe care o vorbim, avem ace-lași țel – educarea copilului ca viitor cetățean european”, preci-zează comunicatul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: