Cu dictatura, la majorat…

Păi, ce să știe ei despre dictatură?! Da, despre dictatură, când, aproapelea cu toții mi-ți-s născuți taman la hotar: 89, 90. Oameni acum în toată firea. Și, pe deasupra, mintenaș terminatori. Da, absolvenți, îndată, ai Colegiului „Ștefan cel Mare”, fala liceelor de pe la noi. Așadar, iată-ne într-o clasă de informatică de-a XII-a (engleză intensiv). Păi se putea altminteri?! Fără engleză și fără de informatică vei putea vreodată jindui la un job în parohia cea mintoasă, omnipotentă a lui Bill Gates, atât de modestul miliardar!? Ieri, prin calendarele planetei, cu nițel umor (de natură cinică), cineva a… înroșit ziua, poreclind-o ca fiind una, chipurile, împotriva dictaturii. Dictaturii de orice soi: fie că e de obârșie politică, ideologică, fie că e de extracție domestică – familie, cuplu, școală… și mai știu eu ce… Că e… Cum și-a dat cu părerea brava școlărime de la a XII-a A în chestiune (ce și cum cu sujetul acesta frumușel… sinistru), în ziua în care, acum niște ani, murea Nichita, Nichita Stănescu.

 

Dictatura n-a încetat… X(-ulescu): Ghearele dictaturii… probabil le simt mai mult decât mi-aș dori, însă mai puțin decât le-au simțit alții înaintea mea. Acest gând mă face mai optimistă, deoarece trăiesc permanent cu speranța că odată cu tre-cerea timpului acestea se vor simți din ce în ce mai puțin. Cred cu tărie că dictatura va înceta să zgârie societatea în care trăim. Și, astfel, talentul va ieși la suprafață… > Mo-nica: Din p. meu de v. dic-tatura comunistă nu a încetat în anul 1989. Motivul pt. care cred acest lucru este faptul că absolut niciunul din condu-cătorii importanți ai țării nu aparțin spiritului modern, ci doar acelei perioade. Fără o schimbare în interiorul celor de atunci nu se poate realiza și o schimbare la nivel na-țional. În ceea ce privește școala, cred (și simt) că faptul că am ajuns elevă la CN „Ștefan cel Mare” nu a fost întâmplă-tor; ba mai mult, a fost un lu-cru f. bun, căci profesorii, rigizi și în același timp apropiați sufletește de elevi, au reușit să ne formeze, să ne ajute să ne autodefinim, ba mai mult, să ne pregătim pt. viitorul nostru. Sobrietatea (și o anume rigiditate) au reprezentat pentru mine un mare bene-ficiu. Cu privire la familie, pot să zic că părinții mei mai au încă în interiorul ființei lor ceva din „acele vremuri”, cu toate că nu-mi impun lucruri pentru că au observat că sunt o modernistă mai din toate punctele de vedere și pentru că sunt și puțin rebelă atunci când vine vorba de a asculta sfaturile altora. Mai mult mă ghidez după principiul: „Viața lor a fost a lor; au trăit-o cum au vrut ei… Viața mea e a mea, vreau să învăț singură din propriile mele greșeli și să o trăiesc așa cum cred eu… Așa e mai bine.” Ghearele dictaturii… Papuc Elena-Adriana: Dictatura nu a reprezentat o restricție în viața mea până acum. Am avut libertate de-plină, astfel am învățat din greșelile făcute și am reușit să iau deciziile corecte. Până acum sunt fericită, mă simt împlinită din toate punctele de vedere și nu am fost afec-tată de niciun fel de dictatură. Deși de multe ori tind să cred că părinții sunt cei care sta-bilesc o dictatură în familie, am avut norocul de a avea părinți grozavi care mă înțe-leg și mă sprijină de fiecare dată. > Alexandru Roman: Fiind născut la câteva luni de la revoluția din 1989, nu am cunoscut dictatura ceaușistă în ceea ce a însemnat ea, vor-bind din punct de vedere politic. Cred și văd, observ mai bine zis, că mai există uneori dictatură, numai că este o-prită de Constituție și Parlament. Dictatura a fost înlocuită, în anii de tranziție, de corupție, care se manifestă la orice nivel. Chiar dacă pă-rinții mei au trăit în acea perioadă și au cunoscut adevărata față a dictaturii, mai mult – le place (dar nu dictatura), nu sunt dictatori cu mine. Ei înțeleg și încearcă să se „acomodeze” timpurilor, însă disciplina și respectul există în familia mea nu din cauză că au trăit în era comunistă și mentalitatea lor a fost mode-lată. Nu. În niciun caz. Corec-titudinea e la ea acasă. > Lucian: Ghearele dictaturii au sugrumat libertatea. Du-pă revoluție, gheara s-a slăbit brusc, iar libertatea nu a putut să suporte o schimbare atât de bruscă și s-a „tâmpit”, a devenit un „copil rebel”. Ce potrivit este acel slogan celebru al unui post de televiziune: ”Gândește liber”… (uită-te la TV ca să simți libertatea!). Ciudato! Alexandra: Nu resimt ghearele dictaturii. De multe ori zic că ei ce mă obligă să fac un lucru; și fac cum cred eu. E mai diplomatic așa. Îmi place să fiu altfel și să mă strige lumea pe stradă „Ciu-dato!”. Nu-mi place să merg în rând cu turma, dar nici nu vreau să deranjez pe nimeni. Mottoul meu este nu vreau răul nimănui, dar îmi vreau mie binele. > Alin Silviu: Da, uneori resimțim ghearele dic-taturii în viața de zi cu zi, atât în politică, cât și în atitudinea oamenilor care au trăit în acea vreme, cărora le-au fost impuse anumite principii și concepții, care le-au rămas bine întipărite în minte. Ei în-cearcă să-și impună această atitudine și în zilele noastre, într-o societate devenită li-beră, democrată, cu alte principii și valori ale acelei epoci. Acești oameni sunt incapabili să înțeleagă noile principii și valori care le-au fost impuse și întipărite în minte și în ființa lor. Revoluția din cărucior… Y: Din punctul meu de vedere, familia m-a ajutat să nu resimt aceste lucruri. Au ca-muflat lumea ce avea, la un moment dat, să mă aștepte. Dar, ajunsă în lumea largă, se resimt multe din lucrurile ce ne-au marcat acum 18 ani (sau ce ne-au marcat tot tim-pul). Sunt imposibil de a nu le vedea, dar îi apreciez pe cei ce nu vor sau refuză să tră-iască în trecut. Consider că trăiesc în prezent și nu în trecut. > Ștefan: Chiar dacă am prins revoluția în căru-cior, cred în rezultatele ei și consider că noi suntem cei care vor face diferența și vom stârni zâmbetul pe buzele părinților noii noastre so-cietăți. Cât privește dictatura zilelor noastre sub orice fel de aspect, consider că nu pot fi influențat în niciun fel de aceasta. Ghearele ei nu lasă nici măcar o zgârietură în caracterul meu. Dictatura e-xistă doar dacă vrem noi să existe! Dacă-i dăm voie să ne influențeze. Iar eu personal nu-i dau și nu o să-i dau! Omniprezentă… Adrian: Dictatura bunului simț și a conștiinței mele este singura mea limită, limita superioară pentru că în stân-ga axei pot regresa cât vreau. > Andrei: Dictatura e omni-prezentă și poate chiar ne-cesară, într-o societate care tinde spre expansiunea grupului și nu a libertății individuale. > Z(ed): „Ghea-rele dictaturii” încă se simt, dar oamenii sunt mult mai puternici și reușesc să treacă cu bine peste toate aceste gre-utăți. Poate că într-o zi totul se va uita, deocamdată a tre-cut destul de puțin timp ca să se poată vindeca „rănile”. Noi încă suntem copii și avem via-ța înainte… Într-o zi nu vor mai fi simțite „ghearele”. Niște mâini… Dr. Vlad: De fiecare dată când vrem să ne ridicăm mai mult, simțim niște mâini care ne trag în jos. Poate într-o zi vom scăpa de ele, dar nu a-cum. Acum e timpul să visăm la „ce este” și nu la „ce va fi”. Suntem doar niște copii și ne stă bine așa. Este timp… > Preda Otilia: Cel mai pro-fund resimt dictatura în re-lație cu persoanele trecute de prima tinerețe, care au o gân-dire diferită, mult închisă, cu multe principii și rigori. Mulți dintre ei sunt speriați de tim-purile actuale și li se pare foarte greu să se adapteze epocii contemporane cu tot ceea ce înseamnă ea – politic, social, economic… > Arhire Luiza: Într-un fel sau altul, încă se resimte, pentru că nu suntem atât de liberi precum ne-am dori. Libertatea ar tre-bui să fie un drept și nu o fa-voare ce ni se face. Deși încear-că să ne fure drepturile, întot-deauna vom găsi o cale de a face lucrurile așa cum vrem. Trăiesc după deviza „îmi conduc viața după propriile principii și dorințe”, și nu mă poate nimeni schimba, oricât ar vrea. Uneori am impresia… Tabarcea Andrei: Uneori am impresia că trăiesc într-o lume care vrea doar să mă conducă, să se impună în fața mea. Cu toate acestea, de cele mai multe ori mă consolez cu gândul că sunt propria mea persoană și că atâta timp cât pot să gândesc voi fi peste toți. > Raluca: Deși viața mea a început cu aproape jumătate de an după sfârșitul dicta-turii, ghearele ei le-am simțit întotdeauna. Nu am fost edu-cați în acel spirit, dar cei mai în vârstă din jurul nostru îl reflectă prin comportamentul lor, prin concepțiile lor și prin gândirea închisă, făcută parcă după un anumit tipar. Se pare că rădăcinile dictaturii au fost prea adânc înfipte în sufletul societății. Spiritul poporului încă vibrează în consonanță cu vremurile de mult apuse. > Vlad: Perioada dictaturii a fost o eră sumbră, cu rădăcini adânci. Ea nu aparține doar politicii, ci este în tot ce ne înconjoară. Din păcate, ne-ar fi greu să ne descotorosim de toate metehnele unei societăți defecte deoarece răul se trans-mite din generație în genera-ție. Dictatura ne afectează în măsura în care noi o lăsăm, deoarece doar noi avem acces la seiful în acre ne păstrăm sufletul. > R. Diana: Men-talitatea încă nu s-a schimbat nici în rândul adulților… Ba chiar a fost transmisă și prin-tre cei de vârsta mea (nu mult, dar totuși este…). Multe au rămas la fel, multe lucruri nu și-au schimbat conținutul, ci doar numele, eticheta. Sper însă că în curând toate acestea se vor schimba. Am încredere în mine și în colegii, prietenii mei, cei de vârsta mea care cu siguranță vor schimba ceva în lumea asta… Rămâne de vă-zut dacă o vom schimba în bi-ne sau în rău… > Constan-tin: În emisiunea „Divertis Mall” de duminică, 9 decem-brie, a fost următoarea glu-mă: „Sistemele de calcul s-au schimbat, softul e același”. > O. Raluca: Nu aș putea spu-ne că o resimt, pentru că ni-ciodată nu am fost prinsă, practic, în ele. Poate doar teo-retic. Dictatura, după părerea mea, ține de ființa noastră; dacă ești un rebel și te simți liber, chiar ești cu adevărat. Resimt asta în mentalitatea românilor…, noi suntem produsul dictaturii Andra: Da, resimt asta în mentalitatea românilor, atât tineri cât și adulți, căci noi suntem produsul dictaturii. Se resimte în societatea noas-tră, în viața de toate zilele, în comportamentul unora, în vorbele altora. Dar toate sunt trecătoare, oamenii se schim-bă continuu, așa că va veni cu siguranță momentul când ghearele ei nu ne vor mai ajunge. Să fim sinceri, firești, deschiși și să practicăm mai degrabă autodictatura. Văd comunism… Cristina: Nu aș putea nega prezența unei influențe dic-tatoriale nici din partea pă-rinților, nici din partea pro-fesorilor, însă important e cum reacționez eu în fața lor. Tocmai de asta, deși resimt „Ghearele dictaturii”, aleg să mă comport indiferent. Con-cepțiile se schimbă, oamenii evoluează, așadar prefer să ig-nor comportamentul dictatorial al celor din jur și să fac ce și cum vreau eu – în speranța că peste câțiva ani generația noastră va fi altfel și aștept ca omenirea să sufere o me-tamorfoză în această privință. > Ale…: Chiar dacă am doar 19 ani, resimt aceste gheare ale comunismului. Văd co-munism în politică, în ad-ministrație publică, în învă-țământ și nu numai. Lucru-rile nu stau bine într-o țară în care până și ideea luării unui credit de la bancă este un subiect tabu. Cred că, în 5-10 ani, lucrurile se vor re-media, de aceea vreau să plec din țară o perioadă, până lucrurile vor fi rezolvate. Cel mai importat e să rămâi copil! Oana M.: Eu, personal, re-simt dictatura pe toate planurile, însă foarte rar pe plan sentimental. Însă, cel mai mult, mă simt constrânsă de întreaga lume din jurul meu. Dar reușesc a mă detașa, cel puțin pe planul eului interior, de această lume care du-ce înspre degradare. Doar cor-pul îl simt că mi se cufundă în constrângere. De aceea, a-ceastă nevoie de întoarcere la primordial, de întoarcere la primul zâmbet; regretul că ai spus primele cuvinte… Totul, tehnologia, lumea, politica… ne scufundă cu ghearele ei, ne manipulează și ne atrage, oferindu-ne hrana de care a-vem nevoie în mod fals: co-municare, prieteni (inter-net), bani (nevoi). Cel mai important e să rămâi copil! > Alexandru: După părerea mea, dictatura a dispărut din țara noastră aproape în to-talitate, însă, în unele mo-mente, nu ai cum să nu simți că mentalitatea promovată de acest regim se resimte în în-treaga noastră națiune. Spi-ritul comunist se perpetuează din generație în generație, însă diminuat. Deși este po-sibil ca aceasta să dispară, eu tind să cred că o fărâmă va rămâne mereu impregnat în geneticul nostru… …Asta a fost totul! Și ceva pe deasupra. Ăștia ne-au fost visătorii, cu negre, cu blonde cosițe: visătorii, frumoșii nebuni ai zilei de mâine, în-hămați frumos la aspirație, țeluri și speranțe. Lăsați copiii să vie… Căci dacă cineva mai slujește adevărul în planeta asta turbată, la ceasul de față, apoi un lucru cert e, fiți siguri: nebunii și copiii se mai încu-metă de spun adevărul. Adevărul, ăl de ne zburlește părul. S-auzim de bine. Și f. b.! Lăsați copiii să vie… Căci din Împărăția copilăriei și jocului… A notat, ștrengărește DUMI BRAD