La Vatra Dornei, Suceava și Stulpicani

Apă potabilă cu pământ și germeni!

Ultimele controale la apa din rețelele publice, efectuate de reprezentanții Inspecției Sanitare de Stat din cadrul ASP Suceava, au dat la iveală faptul că locuitorii din Vatra Dornei beau apă cu pământ de la robinet, iar apa celor din cartierul Burdujeni al Sucevei și Stulpicani conține diverși germeni.
 

Potrivit șefului ISS, dr. Ludovic Abiței, deocamdată, cei care trebuie să se ocupe de calitatea apei potabile – SC ACET SA Suceava, filiala din Vatra Dornei a acesteia și Pri-măria Stulpicani – au primit doar avertismente, urmând sancțiuni mari dacă proble-mele nu vor fi remediate. Analizele chimice efectuate pe apa dintr-un rezervor care deservește cartierul Burdujeni au relevat o cantitate mare de germeni, apa nefiind suficient tratată cu clor, existând așa-dar riscul ca populația să se îmbolnăvească de BDA – boa-lă diareică acută. La robinetele din Vatra Dornei curgea apă de culoare maro, amestecată cu pământ, aceasta din cauza numeroaselor întreruperi ale furnizării apei. La rețeaua care alimentează Stulpicaniul, situația a fost mai gravă, apa conținând mai mulți agenți de îmbolnăvire, printre care Enterocoli, o bacterie care produce infecții serioase în organism. „Noi monitorizăm regulat calitatea apei distribuite populației prin rețelele publice. Dacă și luna următoare vom constata probleme, este foarte posibil ca cei care au în grijă furnizarea apei potabile să cotizeze serios la bugetul statului, în sensul că vor suporta amenzi usturătoare”, a declarat dr. Abiței.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: