„Luceafăr Nou”: o revistă de suflet

Pe la mijlocul secolului XX, românii stabiliți în Austria erau mândri că sunt născuți sau își au originea pe plaiul mioritic. Își evocau străbunii, dar, curios, nu se refereau la Traian sau Decebal, ci la Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, iar în cultură aveau drept idol pe Eminescu, Blaga și pe alții care au trăit cândva sau au fost oaspeți vremelnici în țara valsului. Recitau versuri proprii, chiar dacă uneori rimele șchiopătau. Eroii lui Sadoveanu erau toți Feți-Frumoși, iar Victoria Lipan, Ecaterina Teodoroiu sau Ana Ipătescu erau considerate un fel de regine ale României.
 

Dragostea lor nestăvilită pentru tot ce-i românesc a fost stimulată de prezența masivă a unor formații folclorice din aproape toate regiunile țării, culminând cu incomparabi-lul, profesionistul „Madrigal”, slujbele religioase erau urmate de deplasări la mormintele eroilor români – Tuhn, Zwetendorf și Viena, de evocarea marilor înaintași ce au marcat istoria și cultura românească: Mihai Viteazul, Al. I. Cuza, Ni-colae Bălcescu, Nicolae Iorga, Eminescu, Blaga, Alecsandri, Asachi ș.a., cu participarea altor personalități din țară: Tudor Arghezi, Constantin Daicoviciu, Virgil Cândea, Vir-gil Vătășanu etc. La aceste în-tâlniri de suflet nu puteau lipsi colindele, plugușorul, dar, mai ales, balurile – de iarnă și de vară. Prezențe masive: ofi-cialități, orchestre românești, surprize. Horele erau dansate de generații diferite, unii miș-cându-și picioarele în virtutea inerției și mai puțin după rit-murile muzicii. Interminabi-lă însă era „Perinița”. Înghesuială, batiste fluturând, toate un prilej deosebit de-a mai fura câte un sărut din cele pierdute în vremi, dar niciodată uitate. Doar unele consoarte se uitau chiorâș la pupăcioșii lor băr-bați, care stăteau și în ge-nunchi, ceea ce în fața lor n-au făcut-o niciodată. Erau și domni triști, pentru că nu-i pupa nimeni. Toate acestea și multe alte evenimente trebuiau avute în memorie și transmise genera-țiilor viitoare. S-a constituit un „Comitet de Inițiativă” ce a hotărât înființarea unei reviste al cărei titlu să amintească de Eminescu, cel care, în 1883, finaliza la Viena „Luceafărul”. Momentul apariției a fost con-siderat „un vis împlinit”, de-oarece de ideea editării s-au preocupat și alte generații. Dintre aceștia, menționăm studenții de la „România Ju-nă” și harnicii membri ai ve-chiului „Club Român” din Vie-na (1902-1916). Unul dintre membrii fondatori ai „Lucea-fărului Nou” declara: „Prin literă dorim să păstrăm graiul, datinile străbune, să apărăm cu dârzenie interesele perma-nente ale neamului româ-nesc”. Despre fondatorii re-vistei, un renumit gazetar aus-triac afirma: „Vigoarea celor de acum nu este mai prejos decât a celor de odinioară, ei izbutind să înfăptuiască un lucru vrednic de laudă, desco-perind pilde și îndemnuri tăinuite de ascunzișurile tre-cutului, au scos la iveală gânduri senine, trăgând o dâră de lumină”. Revista s-a bucurat de succes printr-o tematică diver-să: articole, reportaje, infor-mații despre trecutul neamu-lui nostru, fapte ce au ținut permanent trează conștiința națională; a prezentat frumu-sețea plaiului, a obiceiurilor și graiului strămoșesc; a evo-cat activitatea trecută și pre-zentă a românilor stabiliți acolo etc. Un laureat al pre-miului Herder scria: „Din Vie-na a plecat pe bolta româneas-că un nou «Luceafăr» care, purtând amintiri eminescie-ne, va pătrunde în case și în gând, aducând cu el, încorse-tat în slove, un grai milenar, născut pe frământatul pământ de la Carpați și Dunăre. Razele lui se vor revărsa în nemurito-rul zenit al culturii românești din care a fost inspirat și pe care îl are drept călăuză”. Evenimentele i-au întrerupt zborul. Spiritul său va dăinui mereu, chiar dacă se va mani-festa sub alte forme. Sunt un nostalgic. Răsfoiesc și acum filele revistei cu plăcere și plin de amintiri. Apariția ei a fost „un vis împlinit” ce nu se va destrăma niciodată. VICTOR HOSTIUC

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI