“Nu putem opri migrația, dar putem reduce fenomenul sărăciei”

E de părere Roswitha Gottbehut, secretar general al Centrului European Pentru Problemele Salariaților (EZA) > Domnia sa a participat, la finele săptămânii trecute, la Suceava, la masa rotundă ,,Migrația forței de muncă și problemele demografice”
 

Asociația Pentru Integrarea României în Uniunea Europeană (A.I.R.U.E.), în colaborare cu Fundația Națională Coresi și Uniunea Sindicală Teritorială Suceava a CNS „Cartel ALFA”, a organizat, la finele săptămânii trecute, o masă rotundă cu tema ,,Migrația forței de muncă și problemele demografice”. Evenimentul a fost finanțat de către Centrul European Pentru Problemele Salariaților (E.Z.A.) și de Comisia Europeană. „Fenomenul migrației forței de muncă este de mare actualitate, iar România este una dintre țările membre ale UE care deține o pondere foarte mare de emigranți, după unele evaluări fiind nu mai puțin de două milioane și jumătate de oameni plecați din România, în special în Spania și Italia”, a declarat președintele Uniunii Sindicale Teritoriale Suceava a CNS „Cartel ALFA”, Timofte Miftode. La masa rotundă care a avut loc în sala de conferințe de la Complexul „Zamca”, s-a făcut o analiză a implicațiilor de natură economică și socială a fenomenului și s-au lansat o serie de propuneri pe tema satisfacerii nevoilor salariaților migranți. „Se fac investiții minime în politici active de ocupare. Pot spune că sunt zero eforturile pentru a realiza astfel de politici. Statul trebuie să se implice mai mult în acest sistem”, a declarat Cristinel Bleandă, sociolog în cadrul CNS Cartel Alfa. La dezbateri au participat, pe lângă reprezentanți ai sindicatelor, patronatelor, Prefecturii Suceava, instituțiilor deconcertate ale statului, și Roswitha Gottbehut, secretar general EZA, Liliana Bogdan, director în Direcția protecția drepturilor cetățenilor români care lucrează în străinătate, și Ioan Oniu, director al Fundației Naționale Coresi. Dezbaterile s-au încheiat cu concluzia Roswithei Gottbehut, care a declarat: „Obținerea unui succes începe cu noi, de aceea mai trebuie investit în societatea civilă, care să devină cu adevărat o valoare. Trebuie întărită forța de muncă. Nu putem opri migrația, dar putem reduce fenomenul sărăciei. Iar acest lucru va duce la dorința oamenilor de a nu mai părăsi țara. Tre-buie să ne gândim la identitatea națională înainte de a ne gândi la identitatea europeană.”

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: