Dublă inaugurare în comuna Hânțești

Primăria și dispensarul s-au mutat în casă nouă

Primăria Hânțești s-a mutat în casă nouă de o săptămână, fiind sfințită și inaugurată oficial ieri. Cu același prilej a fost sfințit și dispensarul care va funcționa la parterul primă-riei și care va purta numele medicului Ștefan Riza, cel care a trăit în sat și și-a slujit concetățenii timp de peste 40 de ani.
 

Pentru locuitorii tinerei comune Hânțești, ieri a fost o zi de dublă sărbătoare, cea a Sf. Dumitru și cea a inaugurării noii primării, toată suflarea comunei fiind prezentă în curtea spațioasă a clădirii zvelte și cochete ce poartă amprenta arhitectei Liliana Chirică, fiică a satului. Alături de săteni, de conducerea primăriei și de consilierii locali au fost președintele CJ Gavril Mîrza, deputații PSD Mirela Adomnicăi și Mihai Stan, candidatul la Parlamentul European Cătălin Nechifor, precum și doi consilieri din Regiunea Abruzzo, Italia, aflați la Suceava în această perioadă. Dl Mîrza a remarcat că este o zi de renaștere pentru întregul sat Hânțești, care s-a transformat în comună în 2003 dato-rită insistențelor pe lângă CJ ale primarului Filaret Galan și ale unor fii ai satului. „Nu era posibil ca localitatea dumneavoastră să devină comună fără atâtea intervenții. Localitatea renaște acum, pentru că era la un moment dat pe picior de coborâre, din ce în ce mai jos, dar vă asigurăm de tot sprijinul pentru a merge mai depar-te”, a declarat președintele CJ. Primăria Hânțeștiului a funcționat până săptămâna trecută cu chirie, în clădirea fostului CAP, tot acolo funcționând și fostul dispensar. Construcția noii clădiri a durat exact 2 ani, sfințirea locului pe care avea să fie ridicată petrecându-se tot pe 26 octombrie, lună despre care primarul Galan o consideră că i-a adus noroc, fiindcă s-a născut în octombrie și și-a început serviciul în Hânțești tot în această lună. Noul sediu a costat circa 11 miliarde, oferind tot confortul pentru desfășurarea activității în condiții normale și moderne: birouri confortabile, cu parchet din stejar și paltin, mobilier de asemenea nou, grupuri sanitare cu toate utilitățile, cu gresie și faianță. Aflat la al treilea mandat și în prag de pensie, primarul Galan s-a gândit să omagieze și munca celorlalți primari dinaintea sa, astfel că în hol a fost amplasat un panou cu fotografiile unora dintre ei. Unul dintre medicii de la vechiul dispensar, dr. Viorel Zaharia, s-a mutat deja în noul spațiu din primărie, dispunând de o sală de așteptare, birou de consultații și o sală de tratament. Primarul Galan ne-a vorbit despre cel care a dat numele dispensarului, dr. Ștefan Riza: „Cu o vechime de 43 de ani în meserie, a depus o activitate non-stop în slujba sătenilor, era de găsit la orice oră din zi și din noapte, acum se face naveta. Lumea îl regretă, le-a spus oamenilor că erau niște răsfățați, un asemenea medic găsești o dată la 100 de ani. Diagnosticele sale erau întotdeauna confirmate la policlinică sau spital”. Dr. Riza nu mai este printre noi de câțiva ani, Consiliul Local Hânțești conferindu-i ieri, post-mortem, titlul de cetățean de onoare al localității. Tot post-mortem, același titlu a fost acordat și preotului Nicolae Miron. Diplome de „Cetățean de onoare” ai acestei comune au fost decernate, tot ieri, dlui Gavril Mîrza, pentru sprijinul acordat loca-lității, și fostului șef al poliției sucevene Vasile Moțoc, care a ajutat școala cu mobilier.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI