Asociația Națională a Autorității Teritoriale de Ordine Publică

Recent, la Brașov, s-a constituit Asociația Națională de Ordine Publică a președinților ATOP din România. Din partea județului Suceava a participat dl prof. Mihai Vitcu, președintele ATOP Suceava.
 

Este vorba de o asociație profesională, cu personalitate juridică, de drept privat, ce-și va desfășura activitatea în conformitate cu legislația din România, conform unui statut adoptat. Scopul principal al asociației este de a sprijini activitatea tuturor autorităților teritoriale de ordine publică din România prin crearea unui partener reprezentativ la nivel național, de dialog cu reprezentanții administrației publice locale și centrale, de a crea un cadru organizat și profesional de informare și perfecționare a membrilor ATOP și de a facilita schimbul de informații în vederea îmbunătățirii și dezvoltării acestor structuri. Principalele obiective ce vor fi urmărite de noua asociație vizează identificarea de noi me-tode și pârghii care să permită rezolvarea diverselor probleme legate de ordinea publică prin consultarea cetățenilor și eficientizarea serviciului polițienesc în această direcție. Se are în vedere promovarea unor proiecte comune ale ATOP în țară și străinătate, îmbunătățirea comunicării între autoritățile teritoriale, colaborare și schimburi de experiență cu organizații din țară și străinătate etc. Asociația și-a stabilit o sumedenie de metode de realizare a obiectivelor stabilite, stipulând, prin statut, și care sunt drepturile și obligațiile membrilor săi.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI