Accident mortal la Dărmănești

Un biciclist a fost izbit în plin de un autoturism care circula pe același sens de mers > Întunericul, carosabilul umed, lipsa echipării corespunzătoare a biciclistului și a mijlocului său de transport, precum și o eventuală depășire a vitezei regimului de viteză de către șoferi sunt factorii luați de Poliție în calcul ca favorizanți ai nedoritului eveniment rutier > SPR Suceava atrage atenția tuturor participanților la trafic să circule cu prudență în condițiile meteo-rutiere actuale
 

Dumitru A., de 56 de ani, din Dărmănești, și-a găsit sfârșitul după ce a fost victima unui accident rutier. Dărmăneșteanul, care circula, pe 23 octombrie, în jurul orei 19,30, pe DJ 209, înspre Rădăuți, a fost izbit, pe același sens, de un autoturism la volanul căruia se afla Dumitru M., de 34 de ani, din comună cu victima. Din cauza ploii care cădea la acea oră, a întunericului, dar și a faptului că biciclistul nu era echipat corespunzător, cu vestă reflectorizantă, iar mijlocul său de transport nu era adaptat condițiilor de trafic (trebuia să aibă, potrivit noului cod rutier, mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente), impactul devastator nu a mai putut fi evitat de șofer. D. A. a fost transportat în stare de comă la spital, decedând la scurt timp după aceea. Conducătorul auto, potrivit etilotestului, nu consumase băuturi alcoolice. Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii accidentului (viteza automobilului, starea tehnică a acestuia etc.). Într-un comunicat din partea SPR Suceava se spune: ”SPR atrage atenția tuturor participanților la trafic, șoferi, pietoni sau bicicliști, să respecte prevederile regimului circulației rutiere și să manifeste prudență în trafic. Dată fiind înrăutățirea condițiilor meteo-rutiere, soldată cu vizibilitate redusă și scăderea gradului de aderență la un carosabil umed, recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza de deplasare la aceste condiții și să se asigure de starea corespunzătoare din punct de vedere tehnic a acestora, acordând atenție sistemului de frânare, celui de iluminare, stării pneurilor. Recomandăm și pietonilor maximă atenție în traversare, chiar dacă se află pe marcajul pietonal, deoarece distanța necesară frânării autovehiculelor crește în condițiile actuale de trafic”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: