Direcția de specialitate a executivului județean a adunat 500 de mii de lei din taxele de autorizare a transportului agabaritic, precum și din amenzile aplicate transportatorilor care nu respectă prevederile privind sarcina maximă admisă pe osie la circulația pe drumurile județene. O sumă de 650 de mii lei provine din concesiunile de terenuri din zona drumurilor județene. În principal, este vorba despre obligațiile activităților comerciale sau ale societăților de cablu electric, de telecomunicații sau video. Nu în cele din urmă, valorificarea masei lemnoase ce prezenta pericol pentru circulația pe drumurile județene a adus la buget 50 de mii de lei.
Direcția de Drumuri și Poduri a Consiliului Județean se laudă, în perioada care a trecut din acest an, cu venituri proprii mai mari cu peste 25% față de intervalul similar al anului 2006. Încasările la zi sunt de peste 1,2 milioane de lei, urmând ca, până la sfârșitul anului, veniturile să sporească cu încă 500 de mii de lei.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii