Sucevenii se înfrățesc cu coreenii

Județul Suceava ar putea să colaboreze cu o provincie coreeană. Până acum, prin intermediul Ambasadei Coreei de Sud la București, executivul județean a întreținut corespondență în scris cu reprezentanții acesteia, oficiali coreeni urmând a face o vizită în Suceava, în perioada 31 octombrie-4 noiembrie.
 

„Vor fi abordate aspecte privind domeniile de colaborare pe viitor, din dele-gație făcând parte oameni de faceri dispuși să investească în România și, bineînțeles, în județul nostru”, a precizat, în-tr-o conferință de presă, președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza. Cooperarea între Consiliul Județean Suceava și Adunarea Provinciei Jeolla-buk-Do vizează atât sectorul economic, cât și cel cultural, urmărindu-se „crearea de oportunități pentru schimbul de idei și de relații de reciprocitate între cele două comunități”. Delegația va fi compusă din Hyeon Hwuang, președintele Comitetului de administrație și autonomie, Dae-Hee Kang, managerul Comitetului de buget și decizie, Young-Ken Choi, specialist în Comitetul special, Young-Kil Kim, director general și Byung-Gon Kim, purtător de cuvânt.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI