Clasica filieră a contrabandei cu țigări, recomandabilă începătorilor și plevuștii comercianților

> Ea reprezintă doar 5% din marele angrenaj de profil prin funcționarea căruia ajung țigările ilicite pe piață > La ora actuală există metode mult mai evoluate și mai subtile, de multe ori cu concursul celor puși să aplice legea, care țin în spate celelalte 95 de procente și „grație” cărora fenomenul de gen e imposibil de dovedit și de stârpit > În această zonă cu atmosferă rarefiată, afacerile, de obicei multinaționale, sunt de ordinul sutelor de mii, dacă nu milioanelor de euro și se extind în toată România, dar și țările vecine sau cele din UE > Afacerile de gen devin serioase numai de la acest nivel
 

În plasa poliției continuă zilnic să cadă ca muștele cotrabandiștii de țigări. Fie că sunt depistați în Bazarul Su-cevei, unde le comercializează mai la vedere, mai la dos, fie în trafic, cei în cauză nu pot prezenta documente de proveniență a mărfii și sunt amendați în consecință, iar țigările – întotdeauna confiscate. De acest „tratament” legal a avut parte Gianina F., de 29 de ani, din Suceava, surprinsă de polițiști ai SIF din cadrul IPJ în timp ce comercializa în Ba-zar 230 de pachete de țigări de origine ucraineană. În Siret, Marin S., de 18 ani, care călărea un moped pe la 5 dimineața, a fost oprit în trafic pe strada Alexandru cel Bun. Sub șa, dar și lipite de corpul tânărului, oamenii legii au des-coperit 350 de pachete de ți-gări, despre care a afirmat că le achiziționase din Ucraina și că urma să le revândă. Cele două cazuri sunt cel mai bun exemplu a ceea ce cunoscătorii denumesc filiera clasică – și cea mai simplă – a modului în care ajung țigările de contrabandă pe piață, re-comandabilă plevuștii comercianților ori începătorilor. Ponderea acestei filiere în marele angrenaj, respectiv marea mafie a contrabandei cu țigări, nu depășește 5%, am aflat din surse autorizate. Există, bineînțeles, metode mult mai evoluate și mai subtile, de multe ori cu concursul celor puși să aplice legea, care țin în spate celelalte 95 de procente și „grație” cărora fenomenul de gen e imposibil de dovedit și de stârpit. În această zonă cu atmosferă rarefiată, afacerile serioase, de obicei multinaționale, ating cote de sute de mii, dacă nu milioane de euro. „Biznisul” se extinde în toată România, dar și în țările vecine, precum și cele ale UE.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: