Conflict spontan, stins la Chirurgie

Un tânăr din Păltinoasa a fost tăiat la o mână cu un cuțit de către un consătean > Agresorul riscă, în funcție de numărul de zile necesare vindecării, până la 12 ani de pușcărie > El poate fi exonerat de răspundere penală numai dacă victima necesită până la 60 de zile de îngrijiri de specialitate și survine împăcarea părților
 

Dinu L., de 46 de ani, din Păltinoasa, a fost internat pe 9 octombrie a.c. în Spitalul orășenesc Gura Humorului, urmare a unei agresiuni cu un obiect ascuțit, la mâna dreaptă. Medicii l-au transferat, dată fiind gravitatea rănii, la Spitalul de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava și supus unei intervenții chirurgicale. După ce și-a mai revenit, victima a povestit polițiștilor că, în aceeași zi, în jurul orei 21, se afla în fața unui magazin din Păltinoasa și că a fost lovită cu un cuțit de către Ilie S., de 24 de ani, localnic. Dinu L. a declarat că totul s-a petrecut pe fondul unui conflict spontan între el și consăteanul său, care a degenerat până la violență. În cauză s-a întocmit dosar penal, urmând ca, în funcție de numărul de îngrijiri medicale, să se facă încadrarea juridică a faptei, care poate fi vătămare corporală sau vătămare corporală gravă. În primul caz (când numărul de zile necesare vindecării sunt până la 60 de zile), împăcarea părților înlătură răspunderea penală a făptuitorului. În caz contrar, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani. În cel de-al doilea caz (când numărul de zile de îngrijiri de specialitate depășește două luni), exonerarea de răspundere pe temeiul împăcării nu mai funcționează, iar pedeapsa poate ajunge, în funcție de gravitatea faptei, până la 12 ani de privare de libertate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: