După promisiuni ministeriale

Finanțarea CMB va fi reluată

Secretarul de stat în Ministerul Culturii și Cultelor Virgil Nițulescu, a declarat, ieri, la Suceava, că a primit promisiuni din partea președintelui CJ, Gavril Mîrza, că finanțarea Complexului Muzeal Bucovina „se va relua”. Dl Nițulescu s-a aflat la Suceava special pentru a avea discuții cu conducerea CJ în legătură cu clarificarea situației juridice a patrimoniului imobil al CMB. Reamintim că, din cauza întârzierii transferului patrimoniului CMB de la MCC la CJ, documentația nefiind încă avizată, conducerea CJ a decis să blocheze finanțarea acestei instituții, ceea ce a însemnat neplata salariilor pentru angajații CMB și stagnarea unor proiecte culturale importante.
 

„Am avut o discuție benefică și lămuritoare cu dl Gavril Mîrza. Domnia sa a constatat că Ministerul Culturii și Cultelor a făcut eforturi pentru rezolvarea situației și a promis că va propune consilierilor județeni redeschiderea finanțării”, a declarat dl Nițulescu la o conferință de presă organizată ieri de conducerea CMB. În același cadru și referitor la aceeași proble-mă, directorul general al instituției, Emil Constantin Ursu, a precizat: „Sunt convins că luni sau marți sau, în cel mai pesimist caz, miercuri, vor fi ridicate salariile. Dl Mîrza a promis că se va debloca finanțarea, urmând ca dl Nițulescu să se ocupe în continuare de circuitul documentației de trecere a patrimoniului CMB în proprietatea CJ. Secretarul de stat Virgil Nițulescu a precizat ieri că actuala situație a patrimoniului „trenează” din 2002, când a apărut legea descentralizării, și că MCC a făcut tot ce se poate pentru a grăbi procedurile. „În 2005 a apărut o HGR care a urmărit finalizarea procesului de descentralizare, dar, din păcate, evidența Minis-terului Finanțelor Publice cu privire la bunurile imobile era nemodificată de ani de zile, nu era în concordanță cu situația din teren. În 2006, comisia care se ocupa de patrimoniu a observat neconcordanța dintre situația din scripte și cea din teren, fiind necesară modificarea HG din 2005. Din păcate, această modifi-care a fost mult mai lentă decât ne-am dorit. La începutul lui 2007 am primit de la CJ lista exactă cu datele de identificare a bunurilor, iar din acel moment Ministerul Culturii și Cultelor a putut să pornească procedura de avizare a documentației. Proiectul hotărârii de guvern a urmat parcursul firesc, procedu-rile oprindu-se la MFP, care a solicitat modificări substanțiale privind moduri de identificare a bunurilor imobile. S-a reluat din nou procedura de avizare, iar în momentul de față documen-tația se găsește la Ministerul Internelor și Reformei Administrative. Speranța mea este că în termen de o lună proiectul va intra în ședință de Guvern. Ministerul Culturii și Cultelor nu a pierdut vremea, a făcut tot ce se putea pentru a clarifica situația patrimoniului, nu este singurul județ cu astfel de problemă”, a mai spus dl Nițulescu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI