În perioada postoperatorie, pe fondul unor suferințe cronice, a dezvoltat o suită de complicații cardiace care au culminat cu o oprire a cordului ce nu a răspuns la manevrele de resuscitare, mai precizează comunicatul de presă. Intervenția chirurgicala nu a fost una de urgența, ci programată. Patriarhul avea 92 de ani și a fost operat endoscopic, fiindu-i îndepărtat un adenom (tumoare glandulară benignă, constituită din celule epiteliale) care a fost trimis la analize suplimentare. Patriarhul Bisericii Ortodo-xe Române, PF Părinte Teoc-tist, s-a născut la 7 februarie 1915, în satul Tocileni, comu-na Stănceni, județul Botoșani, primind la botez numele de Toader. Era al zecelea dintre cei 11 copii ai familiei Arăpa-șu. La 13 ani a îmbrățișat viața monahală la Mânăstirea Vorona (Botoșani). A urmat cursurile Semina-rului monahal de la Mânăs-tirea Cernica (1932-1940); în 1935 a intrat în monahism la Mânăstirea Bistrița, primind numele de Teoctist; între anii 1940-1945 a urmat cursurile Facultății de Teologie a Uni-versității din București, licențiat în teologie, specialitatea Liturgică, cu calificativul „Magna cum laude”. A fost hiroto-nit ieromonah la Catedrala mitropolitană din Iași, la 25 martie 1945; vicar administrativ al Mitropoliei Moldovei și Sucevei, ales apoi episcop vicar patriarhal și ridicat de Sinod la treapta arhieriei, primind titlul de „Botoșă-neanul” (1950-1962); episcop al Aradului, Ienopolei și Hălmagiului (1962-1973); Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolit al Olteniei (1973-1977); Arhiepiscop al Iașilor și Mi-tropolit al Moldovei și Sucevei (1977-1986); Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (din 9 noiembrie 1986). A prefațat numeroase cărți de cult, monografii și lucrări religioase, fiind autorul operei “Pe treptele slujirii creștine” (10 volume 1980-1995). A inițiat și a pus în operă restaurarea sau construirea de noi mânăstiri și biserici în Arhiepiscopia Bucureștilor, la Arad, în Oltenia și în Mol-dova. Distins cu numeroase ordine bisericești acordate de Patriarhia Ecumenică a Con-stantinopolului, Patriarhiile Alexandriei, Ierusalimului, Antiohiei etc. Primul Patriarh ortodox român care a primit, la Bu-curești, la 7-9 mai 1999, vizita Suveranului Pontif Papa Ioan Paul al II-lea. A participat, împreună cu patriarhii orto-docși ai lumii, la Jubileul îm-plinirii a 2000 de ani de la Naște-rea Domnului Iisus Hristos, în cetatea Sfântă a Ierusalimului. A primit următoarele dis-tincții: Premiul “Timotei Ci-pariu” al Academiei Române pentru strădania de reeditare a “Bibliei de la București” (1991), Doctor Honoris Causa al Universității din Oradea (4 iunie 1995), Doctor Honoris Causa al Universității din Bu-curești (26 octombrie 1995), Doctor Honoris Causa al Universității Dunărea de Jos (12 octombrie 2000), Doctor Honoris Causa al Universității Catolice din Lublin, Polonia (7 noiembrie 2000). A fost membru de onoare al Academiei Române din 17 decembrie 1999 și președin-tele unor asociații și fundații culturale și de binefacere.
Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a încetat din viață, ieri la ora 17,00, la Institutul Clinic Fundeni. Decesul a fost consemnat de medicii prof. dr. Ionel Sinescu, șeful Centrului de Chirurgie Urologică, prof. dr. Dan Tulbure, șeful Centrului Anestezie Terapie Intensivă și dr. Constantin Popa, managerul Institutului Clinic Fundeni. Potrivit unui comunicat al unității medicale, ieri, Preafericitul Teoctist a suferit o intervenție chirugicală la Institutul Clinic Fundeni.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii