Testele naționale, ultima probă

Subiectul la geografie, cam „stufos“ și dificil

Ultima probă a Testelor naționale a decurs ieri, la Suceava, fără „incidente și situ-ații speciale”, după cum precizează IȘJ Suceava într-un comunicat, și cu doi elevi mai puțin ca la proba precedentă, de miercuri. Potrivit datelor IȘJ, s-au prezentat la probă, în total, 7984 elevi din cei 8882 înscriși, 6414 susținând teza la geografie și 1570 la istorie.
 

La ambele teze elevii au avut de rezolvat varianta 58 din cele 100 subiecte afișate pe site-ul ministerului. Dacă la istorie subiectul a fost compus din 4 puncte, părând destul de ușor la prima vedere, la geografie a fost mai „stufos” și „dificil”, după cum au comentat unii elevi al ieșire. Subiectul a avut 6 puncte, la ultimul, cotat cu 20 de puncte, elevii trebuind să „navigheze” pe o hartă, să identifice și să nominalizeze râuri, orașe, forme de relief ș.a. Rezultatele vor fi afișate duminică, până la ora 16, în cele 45 centre de testare din județ. Potrivit Metodologiei de organizare și desfășurare a examenului, elevii pot depune contestații la aceste centre, în aceeași zi, între orele 16 și 20. Rezolvarea acestora este prevăzută în perioada 25 – 27 iunie, iar afișarea rezultatelor finale, pe 28 iunie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: