În așteptarea deciziei Guvernului privind soarta pensionarilor

APB 2000 Suceava își tratează colegii de suferințe cu medicamente gratuite

Staff-ul APB 2000 Suceava și-a explicat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, neparticiparea, pe plan local, la protestul național al pensionarilor. Niciunul din cei 6500 de membri ai organizației nu a mărșăluit pe străzile municipiului reședință de județ și nu s-a oprit în fața Prefecturii pentru a-și exprima nemulțumirea față de actualul regim de acordare a pensiilor în România.
 

Iată ce ne-a declarat președintele Ioan Fodor: „Noi avem un protocol cu Alianța DA, care, la momentul actual, încă e în viață. Pe noi nu ne interesează că singura legătură dintre PD și PNL ar fi un cont de reglat în valoare de 200 de mii de euro. Pe noi ne interesează drepturile și interesele membrilor noștri. Dacă alianța se va sparge, cum se preconizează, noi trebuie să știm pe cine vom susține în continuare. Și vă spun cu mâna pe inimă că vom fi alături de cei care vor repara nedreptatea făcută nouă pe vremea guvernării PSD, când, neconstituțional și împotriva Legii 19/2000, ni s-au furat niște drepturi. Suntem alături de protestul național al pensionarilor pentru recalcularea punctului de pensie până la 45% din salariul mediu brut pe economie și așteptăm să vedem ce fac actualii guvernanți”. În altă ordine de idei, APB 2000 Suceava, care a primit o sponsorizare, așteaptă pensionarii din județ în zilele de luni, 25 iunie, și marți, 26 iunie, între orele 8 și 12, la sediul asociației de pe strada Petru Rareș (lângă Hala de carne din Piața Centrală) pentru distribuirea gratuită a unui set de medicamente. Solicitanții trebuie să aibă asupra lor buletinul și cuponul de pensie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: