Chiar și în prezent, în condițiile unei concurențe acerbe, operatorul în cauză nu dă semne că ar pricepe ceva, promovând aceeași politică falimentară. Românul s-a fript și cu străinii care au preluat activitatea de alimentare cu gaze naturale. Și aceștia, în bună tradiție, nu au făcut decât să purceadă la creșterea prețurile, investițiile fiind lăsate într-un plan îndepărtat. Astfel, respectiva companie nici nu vrea să audă de extinderea pe cheltuială proprie a rețelei de gaze, lăsând acest lucru pe seama autorităților sau a agenților economici interesați. Pentru ca imediat după aceea, să vină și să pretindă preluarea conductelor, chipurile, potrivit legii. Același fenomen se întâmplă și în cazul energiei electrice, investitorul extern nefiind interesat în reabilitarea infrastructurii și finalizarea electrificării. De parcă, dezvoltarea și atragerea unui număr cât mai mare de consumatori nu ar fi tocmai rațiunea primă a oricărui furnizor de servicii. Toate guvernele de până acum au prezentat privatizarea ca fiind soluția tuturor relelor. Însă, momiți de comisioanele babane, factorii implicați a lăsat deoparte interesul cetățeanului, negociind contracte defavorabile. Pe de altă parte, parcă a dat strechea și în investitorii străini care, în loc să vină cu rigurozitatea lor proverbială, au împrumutat, tot mai mult, din proastele obiceiuri ale localnicilor.
Nu știu cum se face că privatizările din țara noastră și, în general, a celor privind utilitățile, nu au adus „laptele și mierea” pentru consumatorul autohton. Începând cu una dintre primele dintre ele, respectiv cea a telefoniei fixe. Câștigătorul licitației de adjudecare a companiei autohtone de telefoane nu a sinchisit să facă mai nimic în beneficiul acestuia, singurul lucru remarcabil fiind scumpirea repetată a abonamentelor.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii