Potrivit directoarei colegiului, Daniela Dungeanu, este a doua serie de elevi care primește această diplomă, primii 14 obținând-o anul trecut, tot în cadru festiv, ei fiind singurii elevi din județ cu acest atestat. Prof. Anca Zaharia ne-a informat că cei 12 elevi sunt în clasa a XII-a, iar pentru a putea obține o astfel de diplomă trebuie să fi parcurs circa 700 de ore de germană. Acești elevi fac parte din singura generație dintr-o clasă care pe jumătate e bilingv-germană, cealaltă fiind bilingv-franceză. Certificatele de limbă au fost înmânate de dna Ursula Breuel, consultant de specialitate pentru limba germană, care a remarcat că momentul de ieri poa-te fi considerat unul „istoric”, mai ales pentru faptul că are loc după intrarea României în UE. Dna Breuer a precizat că, de la anul, aceste diplome vor avea un alt format. „Sper că a-ceastă diplomă are o mare va-loare pentru fiecare elev. La noi, în Germania, există obi-ceiul să se așeze diplomele du-pă oglindă. Voi să nu le intro-duceți după oglindă și să le fo-losiți pentru a obține o bursă în cadrul unui program de schimb de profesori, pentru a accesa o universitate sau folo-siți-o pentru a obține un loc de muncă într-o firmă care are relații bune cu Germania. Fa-ceți ceva cu performanța ates-tată de acest certificat”, a în-demnat elevii dna Breuel. La C.N. „Petru Rareș”, lim-ba germană se studiază de 7 ani, mai întâi în regim inten-siv, apoi în clase bilingve, fiind singura școală din județ în care există clase bilingve de germană. După cum a precizat inspector de engleză-germană prof. Dana Postolache, au fost 2 elevi care au plecat din școa-lă cu câte două atestate de lim-bă. „Este ceea ce trebuie încu-rajat din ce în ce mai mult, să plece cât mai mulți elevi cu două diplome de limbă, spre facultăți și spre piața muncii”, a precizat prof. Postolache.
Limba germană a fost miercuri „vedeta” Colegiului Național „Petru Rareș”, întrucât, în aula colegiului, 12 elevi din clasa de bilingv-germană au primit oficial Diploma DSD, de certificare a cunoștințelor de limbă germană, din partea Republicii Federale Germania.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii