„Considerații privind cerințele directivelor UE referitoare la Piața Comunitară“

Zeci de agenți economici și reprezentanți ai instituțiilor publice ale statului din Suceava au luat parte, ieri, la o conferință organizată de reprezentanții Biroului de Metrologie, având tema „Considerații privind cerințele directivelor Uniunii Europene referitoare la Piața Comunitară”.
 

Conferința a fost susținută de prof. univ. dr. ing. Fănel Iacobescu, director general al Biroului Român de Metrologie Legală. „Scopul conferinței constă în sensibilizarea mediului de afaceri, privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească agenții economici, ca actori ai pieței unice. Principalele probleme ale agenților economici se referă la necunoașterea unor cerințe ale UE, cerințe obligatorii. Din cele discutate cu mediul de afaceri rezultă probleme privind acreditările. Sunt probleme privind introducerea pe piață a produselor. Organele de control nu au avut timp să acționeze de la începutul acestui an în toate zonele. După discuțiile din sală, considerăm scopul atins”, a precizat dl Fănel Iacobescu. Domnia sa a făcut referire și la evaluatorii care „uită” să respecte legea. „Evaluatorii pot dirija agenții economici către anumite zone de consultanță. Dacă evaluatorul se face vinovat de conflict de interese, vom lua măsuri drastice”, a precizat directorul general al Biroului Român de Metrologie Legală.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: