Primarul Lungu, nemulțumit de repartitoarele de costuri

Șeful municipalității spune că plătește mai mult decât înainte de a-și dota apartamentul cu respectivele aparate de măsură
Obligativitatea montării de repartitoare până la 31 iulie 2007 a venit cam târziu. Aceasta este părerea șefului municipalității, Ion Lungu, care s-a arătat nemulțumit că, după ce și-a contorizat consumul de energie termică, este nevoit să scoată mai mulți bani din buzunar.
 

„Este deja tardiv pentru aplicarea unor asemenea norme. Vă spune unul care deja are repartitoare de costuri acasă și care plătește mai mult decât înainte de a le monta. Suntem doar doi-trei pe scară care avem repartitoare, iar restul sunt dotați cu centrale termice. Așa se face că, până la urmă, consumul care nu se închide din punct de vedere al paușalului, se împarte pe cei cu aparate de măsură”, a menționat primarul. Domnia sa crede că reglementările în domeniu trebuiau promovate încă de la începutul anilor ’90, când, pentru un anumit condominiu, trebuia impus un singur sistem de încălzire, respectiv centralizat cu repartitoare ori cel pe bază de centrale termice. Pentru cei care nu se conformează, legislația actuală prevede sancțiuni de mii de lei noi. Recent a apărut o propunere de amânare a termenului limită de dotare a apartamentelor până în 2009.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: