Trupul neînsuflețit al adolescentului Ionuț Ciprian Jaba, de 17 ani, din Liteni, care a fost înghițit de apele Siretului în urmă cu două zile, în timp ce se afla la scăldat, a fost găsit ieri dimineață, în jurul orei 6, la circa 1 km în aval de locul unde a fost văzut ultima oară.
Primarul localității, Mihai Axinte, ne-a declarat că, având în vedere faptul că tatăl băiatului este paznic contractual la instituția pe care o conduce, salariații acesteia vor suporta mare parte din cheltuielile de înmormântare. „Chiar acum vin cu sicriul. E mare jale în familia aceasta… În măsura în care se va putea și Primăria, ca autoritate publică, va sprijini înhumarea acestui copil. Oricum și alți oameni din localitate vor sări în ajutorul acestei familii, care nu e pe roze din punct de vedere material”, ne-a declarat ieri, în exclusivitate, edilul-șef.

























Comentarii