Recursul Casei de Pensii, fără obiect

Am acționat în judecată Casa Județeană de Pensii Suceava pentru că, la recalcularea pen-siei pe perioada detenției mele politice, a refuzat și refuză să ia în considerare salariul avut la data arestării, și nu salariul minim pe economie, cum a procedat. Așadar, am recurs la ajutorul justiției pentru a mi se recunoaște un drept prevăzut de lege, iar Tribunalul a confirmat faptul că am dreptate. Cu toate acestea, Casa Județeană de Pensii, în loc să se conformeze sentinței instanței, a făcut recurs. Sigur, legea permite acest lucru, dar în ceea ce privește problema mea, nu mai era cazul să facă recurs, din următoarele motive: 1. Recursul Casei de Pensii este fără obiect: de nicăieri nu rezultă că m-aș fi referit în contestația mea la vechimea în muncă; nici Tribunalul nu lasă să se înțeleagă acest lucru; poate Casa de Pensii dorește cu tot dinadinsul specularea avocățească a unor formulări lacunare din Sentința nr. 162/29.01.2007.
 

Din textul Sentinței de admitere a contestației mele se desprinde ideea că Tribunalul „…obligă pârâta să-i recalculeze drepturile de pensie contestatorului, prin valorificarea acestei perioade… cu reținerea salariului avut la data arestării…“. Or, Casa de Pensii a valori-ficat perioada detenției mele la nivelul salariului minim pe economie. Nu de vechimea în muncă m-am plâns eu în contestație, ci de nesocotirea Deciziei Tribunalului Suprem. Continuitatea neîntreruptă în muncă în aceeași unitate mi-a fost recunoscută și înregistrată în carnetul de muncă (pag. 18), încă din anul 1974, dar salariile pentru acea perioadă de 51 de luni de zile nu mi s-au dat nici azi. Iar acum, culmea ironiei, nici măcar recalcularea pensiei nu mi se face potrivit drepturilor legitime cu-venite. Casa de Pensii bate apa-n piuă, irosind o claie de înscrisuri fără rost, numai să reușeas-că a induce în eroare organele judiciare! Dar daunele morale cui trebuie să le cer? 2. Ca în dialogul surzilor – deși demonstrez cu lux de amănunte că indemnizația de fost deținut politic n-are nicio legătură cu recalcula-rea pensiei, iar Tribunalul, prin Sentința nr. 162 din 29 ianuarie 2007, confirmă această te-ză -, Casa de Pensii persistă în aceeași eroare și nu vrea să înțeleagă că vechimea, continu-itatea neîntreruptă în aceeași unitate înseamnă salariile pe toată perioada în care am fost deținut ilegal. Dar despăgubirile pentru daunele morale?! Dacă în anul 1974 era periculos să cer despăgubiri (eram amenințat), acuma ce-i împiedică pe juriștii de la Casa de Pensii să aplice o hotărâre legală (de data aceasta) din Sentința nr. 162 a Tribunalului sucevean? Mai ales că prevederile sentinței sus-amintite nu lasă loc la interpretări eronate; citez: „Pentru aceste motive, în numele legii hotărăște Admite acțiunea având ca obiect Legea 19/2000 formulată de contestatorul Repta Va-sile…“. Și tocmai asta am contestat: că mi-a evaluat perioada detenției politice raportându-se la salariul minim pe economie, nu – cum prevede legea – la salariul ce l-am avut la data arestării și în continuare la salariile ce erau în vigoare în acea perioadă. Citez: „Obligă pârâta să-i recalculeze drepturile de pensie contesta-torului, prin valorificarea acestei perioade“ (Se subînțelege că la nivelul salariului maxim, nu minim). „Valorificarea acestei perioade (de detenție) nu este condiționată de acordarea in-demnizației…“ „…pârâta a făcut o interpretare eronată a textelor de lege, motiv pentru care… acțiunea va fi admisă, așa cum a fost precizată“ (Anexez și precizările depuse în acțiune). În concluzie: cer respingerea recursului de-clarat de Casa Județeană de Pensii Suceava îm-potriva Sentinței nr. 162/29.01.2007 a Tribu-nalului Suceava și obligarea pârâtei să-mi recalculeze drepturile de pensie prin valorificarea perioadei de detenție cu salariul de 750 lei, avut înainte de arestare, ținându-se cont de evoluția salariilor, în vigoare pentru acea perioadă, retroactiv. Vasile Repta

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: