Primarul Ion Lungu a dat un „ultimatum” fotbaliștilor de la Cetatea

După un debut de retur dezastruos, în care echipa locală de fotbal a pierdut două meciuri, ajungând la un singur punct de zona retrogradării, primarul Ion Lungu a luat atitudine în această săptămână. Edilul Sucevei a avut o întrevedere cu fotbaliștii și conducerea clubului Cetatea Suceava, pentru a le reaminti acestora care sunt prioritățile și totodată obiectivele echipei. În urma discuțiilor purtate, Ion Lungu a decis blocarea primelor de joc pe termen nelimitat, până când situația din clasament va reveni la normal. „Consider că bugetul și condițiile de care dispun fotbaliștii de la Cetatea Suceava corespund cu obiectivul impus echipei” a declarat acesta. De asemenea, într-o conferință de presă susținută ieri, primarul Sucevei a readus în discuție subiectul legat de Cetatea.
 

”Sâmbătă, ne așteaptă o partidă foarte grea împotriva echipei Prefabricate Modelu, un meci pe care eu îl consider de 6 puncte, întrucât și adversarul se află sub amenințarea retrogradării. Am discutat cu cei din cadrul clubului și sper ca jucătorii să înțeleagă că antrenorul Ion Radu își asumă întreaga responsabilitate pentru rezultatele obținute. Nu vreau să mai aud despre jocurile de culise, care știu că se fac, pentru a-l schimba pe antrenorul Ion Radu. Regret și acum decizia luată toamna trecută, când am renunțat la serviciile sale pentru câteva etape. Sunt convins că, dacă nu s-ar fi întâmplat asta, acum nu mai eram sub amenințarea retrogradării. Nu vreau să mai aud de unii jucători mai vechi de la echipă, care au pretenția să evolueze meci de meci, și comentarii ale acestora la deciziile antrenorului. În cazul în care aceste lucruri nu vor fi înțelese, există posibilitatea să întrerupem orice finanțare către echipa de fotbal. De asemenea, țin să precizez că am purtat discuții cu un investitor foarte serios, care s-ar putea implica din sezonul viitor la Cetatea. Dar pentru a se concretiza acest lucru trebuie să ne menținem în Liga a II-a, de aceea aștept o victorie în meciul de sâmbătă” – a declarat primarul Ion Lungu. Dumitru Moldovan așteaptă 3 puncte din meciul de sâmbătă Pe de altă parte, președintele Cetății Suceava, Dumitru Moldovan, este convins că întâlnirea jucătorilor cu primarul Ion Lungu a fost bun augur și fotbaliștii au înțeles că nu se mai poate continua în acest ritm. ”În primele două etape ale returului, antrenorul Ion Radu a rulat întreg lotul și cred că și-a făcut o imagine în privința potențialului fiecărui jucător în parte. Degeaba unii au jucat bine în meciurile amicale, dacă nu o fac și acum. Cred că jucătorii au conștientizat situația în care am ajuns. Noi suntem la zi cu toate obligațiile financiare, dar în cazul în care nu vor apărea și rezultatele, aceștia nu vor mai beneficia de niciun ban. Nu aștept de la meciul cu Prefabricate Modelu decât cele 3 puncte”, a declarat Dumitru Moldovan.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI