Sfințirea Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul“ din Pojorâta

Duminică, 7 ianuarie, ÎPS Pimen Suceveanul, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de sfințire a Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul”. Înaltul ierarh a fost primit la intrarea pe drumul ce duce spre biserică de călăreți îmbrăcați în costume populare, iar drumul până la biserică a fost parcurs într-o caleașcă. În sunet de clopot, Î.P.S. Pimen a fost întâmpinat la poarta bisericii de soborul de preoți, de numeroși localnici și de copii îmbrăcați în tradiționalele costume populare care i-au oferit trandafiri albi. După slujba de sfințire a Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul” a urmat Sfânta Liturghie, în cadrul căreia preotul paroh Dumitru Ioan Beșliu a primit distincția, din partea ÎPS Pimen, de „iconom stavrofor – Purtător de Cruce”, pentru că a ridicat această „măreață biserică”.
 

A urmat un cuvânt de învățătură în care înaltul ierarh a făcut referiri la păstrarea tradițiilor, arătându-se impresionat de primirea făcută de copiii îmbrăcați în straie populare, dar și de numeroșii săteni veniți la slujba de sfințire în costume populare, “costume care arată frumusețea dragostei pentru Dumnezeu”. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul Mixt al Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Câmpulung Moldovenesc. Lucrările la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” – biserică ce, potrivit ÎPS Pimen, “impresionează prin simplitate, prin frumusețea icoanelor pictate din interior, a ușilor, dovadă că oamenii din Bucovina știu să muncească și cu capul, cu mintea, dar și cu mâinile și cu sufletul” – au fost începute în urmă cu 5 ani, sub îndrumarea preotului paroh Dumitru Ioan Beșliu. Conform pr. Beșliu, primii care au ajutat la ridicarea bisericii au fost elevii școlii din Pojorâta, care au cărat piatră și cărămizi pentru a-și aduce o contribuție la finalizarea lăcașului de închinăciune. În următorii doi ani, cu ajutorul credincioșilor și cu sprijinul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, preotul paroh dorește să finalizeze pictura interioară și să resfințească biserica.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI