Ieri dimineață, Viorel Vârlan, preotul paroh al Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” de lân-gă Tribunalul Suceava, a constatat cu stupoare că grupul statuar memorial al Sfinților Martiri Brâncoveni (care face corp spiritual comun cu locașul de cult) este pur și simplu învelit în hârtie igienică! Crucea din lemn a Mântuitorului din apropierea capelei era legată cu sâr-mă, iar lumânările din lumânărar – aruncate pe jos. Sinistra faptă nu se știe cui aparține, dar e evident că a fost făcută la adăpostul nopții. Prelatul, care ne-a dezvăluit că nu e prima oară când se petrec astfel de grozăvii (în trecut, pe-reții locașului de cult au fost mânjiți cu însemne fasciste, iar chipul lui Iisus Hristos de pe cruce – mâzgălit) este de părere că numai un dezaxat ar fi putut face așa ceva. „Nu știu cine poate fi. Numai un om anormal, un păgân, poate fi autorul. Am mai avut probleme cu un individ care trăgea clopotele la 3 noaptea și ne făcea tot felul de necazuri. L-a luat Poliția, dar pe urmă a continuat. Am avut și furturi din biserică… ”, ne-a spus preotul.
Care a adăugat cu năduf: „Sunt sătul să mai reclam. Cred că pe undeva, cineva nu-și face datoria! Aș angaja pază proprie, dacă ar fi bani. Nu sunt însă bani nici să termin biserica!”. E, totuși, inexplicabil, dacă nu strigător la cer, cum un locaș de cult așezat în centrul orașului, într-o zonă luminată, în apropierea Palatului de Justiție, poate fi profanat pur și simplu, iar nimeni dintre cei pe care îi plătim din bani publici să patruleze pur și simplu noaptea prin cartiere să nu vadă. Sau poate că patrularea oamenilor de ordine, care se efectuează procedural cu precădere în vederea descurajării actelor antisociale, a devenit un lux? Și se face numai pe Internet, unde, ce-i drept, găsim o grămadă de polițiști, cu poze, gata să ne sară în ajutor? Sau în cadrul unor vaste programe lansate cu mare pompă mediatică de IPJ? Răspunsul, prieteni, poate fi o mare vânare de vânt, de imagine…


























Comentarii