De pe ruta Zoe Dumitre… Benedicta

Era cocon de rigă. Prinț, adicătelea. Și’n noaptea în care-i năștea muierea pruncuț la nobilul soroc, a spălat putina. A pupăcit ce era de sărutat ș’a șterso. Gauthama Buddha. A plecat să se lămurească pe sine și să-i înțelepțească pe ceilalți. Era cocon de rege, a nu se uita, și nu i-ar fi lipsit nimic. Și toată povestea asta e cu un 500 de anișori înaintea Christ-ului nostru, Iisus. Doamna Zoe a făcut așijderea. A lăsat grijile Academiei în seama… arhimandritului Simion Milică (pe-atunci), dupe ce moșise și nășise, din cea mai puternice amfiteatre ale nației Literelor, junime îmbelșugată pe teritoriile culturalului, după ce fusese însăși comenduitorului Academiei din Roma pentru români, după ce & după ce… a lăsat totul lac, leac & baltă, inclusiv pe soțul domestic și fiul lor aferent, și-a apucat drumul mănăstirii. De fapt, al iluminării. A cunoscut toate ierarhiile succesului lumesc. Și totuși… Parcă mai era ceva de făcut. A simțit asta la capă-tul vieții, carierei ei de octogenar străluce.

 

Mai era ceva de făcut. Ș-atunci, în tăcută, negrăită și… anonimă umilitate, a apucat calea Văratecului nemțean, megieș Sihăstriei iubitului egumen Cleopra Ilie, un putregai de moșneag, cum însuși îi plăcea să se șfichiuie. Tare fericită opțiune! Echipându-se, firesc, în straie de monah. Cunoașterea, culorile & aromele științelor (Muzico-logie, Drept, unde – să-ți vie să crezi?! – s-a produs și c-un doctorat!, și, de bună seamă, Litere, înainte de toate), deșertăciunile lumii vremelnic-pieritoare și mai câte altele… au fost trecut în rezervă, lăsate frumușel la vatră, spre alte că-utări și aspirații unde se-nectutea să fie întovărășită și năpădită de Lumină. Lumina cea bună, hrănită de tihna și… confortul superior al spiritualului. apelată de amici, a pornit, de mai ieri, să se mute la Cer. A luminat și s-a iluminat. Zgomotul din Cetate, micimea zilei și, vaai, a new-huma-noizuilor, a condus-o inspirat și ferice spre alte zări de îm-păcare pline. Lumină, extaz, beatitudine, Cale. Călătorie (și sfârșit beatific) al cărturarului riguros spre zorii de lumină ai posterității. Lecție totală, irefutabilă, de viață și căutări pentru toți cercetătorii cu-noașterii și intelighenției mundane, adesea, vai, atât de sterile. Lăudat fie-i numele & renumele! După charisma-ticul conu Alecu Paleologu, mă tem că avuția națională s-a mai văduvit o dată, nemilos. Da’, să ne bucurăm mai abitir, pen’că îi furăm cumva con-temporani! Să-i răsfoim Opera și s-o ferim de gălăgie și venerație stearpă. Mi-e mângâiere de suflet că acest colos cultural s-a… în-țărat/înțărnat la Putna. Nimic întâmplător. A lăsat o lecție definitivă cum că vana glorie și banii jinduiți nu fac… două parale. Ce contează pe ruta progresului e asimilarea de lumină și înțelepciune. Apro-pierea de Părintele din Ceruri. Și dacă spusa cronicarelui e corectă până la capăt, de-acu înainte fi-va totdeauna potrivit a spune bărbătește, cu mân-drie: Daa, nasc și la Moldova oameni. Și tot pe-acolo, bine-plăcuți Domnului, se și… îngroapă! Era cocon de rege. Prinț, cum ar veni. Și’n noaptea în care…