Fălticeni – Bursa Locurilor de Muncă

Peste 300 de locuri de muncă disponibile

>Din 300 de persoane aflate în căutarea unei slujbe, 30 au fost angajate pe loc > Doar 7 locuri de muncă oferite persoanelor cu studii superioare Cele mai multe locuri de muncă din județul Suceava, oferite șomerilor la Bursa Locurilor de Muncă, desfășurată ieri s-au înregistrat la Fălticeni. Pentru cele peste 300 de locuri de muncă, oferite de 40 de agenți economici, s-au prezentat peste 300 de persoane cu pregătire în toate domeniile, cu studii de 4 – 8 clase, medii și superioare, de toate vârstele.
 

În urma activităților de consiliere desfășurate de specialiștii de la Agenția Locală pentru Ocuparea Forței de Muncă Fălticeni, 30 de șomeri au un loc de muncă începând de ieri, fiind angajați pe loc de specialiștii în recrutarea forței de muncă de la societățile care doresc să-și completeze personalul. Pentru restul locurilor de muncă, persoanele selectate urmează să susțină interviuri și probe de lucru la viitorul loc de muncă. La Fălticeni, cei mai căutați au fost muncitorii în construcții, confecționerele de îmbrăcăminte, vânzătorii și personalul pentru societățile prestatoare de servicii. Șapte locuri de muncă au fost oferite persoanelor cu studii superioare.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI