TEXT ȘI TIMP

Lumea artistului Constantin Severin este și lumea noastră, cea a societății postindustriale, în care natura primordială este covîrșită de cea artificială a inteligenței, iar omul este marcat de cultura sa tehnico-științifică într-atît, încît ideile se corporalizează, acaparînd vitalitatea memoriei sale prin textualizare, adică prin dublarea discursului naturii prin discursul rațiunii. În această lume, sensibilitatea artistică a lui Constantin Severin se exprimă printru-un strigăt de factură expresionistă. Altfel decît la expresioniști, ale căror creații erau reacții la criza ființei civilizate condiționate de factori social-politici, Constantin Severin își focalizează atenția pe dialectica dintre opacizarea și iluminarea existenței, dintre amintire și memorie, dintre persoană și colectivitate.

 

Constantin Severin este teoreticianul și practicianul expresionismului arhetipal. Pictura lui restituie ecourile primitive, ingenue și vitaliste din tradiții culturale arhaice (Cultura Cucuteni, arta scandinavă), cu un excepțional simț al exotismului și al decorativismului livresc. Prin această orientare, prin lirism și tensiunea intelectuală, el se înscrie în linia unor artiști români precum Brâncuși, Apostu, Țuculescu, Cotos sau Maitec. Figurile arhetipale aso-ciate în tablouri par aleatorii și inexplicabile ca însăși viața; a-cestea apar pe pînză ca niște decupaje de imagini policrome sau zvîcniri în relief ale culorii monocrome; structurarea tablourilor prin repetiție și variație a imagini-lor și a culorilor tari, ca și tehnica culorii monocromelor trimit cu gîndul mai curînd la o perspectivă artistică muzicală decît literară. Aceste elemente de tehnică creează ritm și orientează înțelegerea, ca și textul din tablou, spre inefabilul figurativului și non-figurativului. Acest ritm creează impresia de plin, și plinătate, de deplin, de mișcare și resurecție care în cele din urmă pare a as-culta de legile geometriei formelor și locurilor plane, nu de cele ale spațiului convențio-nalizat mimetic de regulile perspectivei. Linia, cercul, și spirala sînt elementele prin care picto-rul creează și dă ritm lumii sale care întruchipează, dincolo de toate formele manifeste sau discrete, corpusculare sau undui-toare, lumina însăși. Înlocuirea spațiului cu aceste locuri geometrice ale formelor și organizarea lor muzicală are drept consecință transgresarea duratei și asimilarea marelui text al timpului. Principala calitate a limbajului timpului este expre-sivitatea care este creată de cu-loare și virtuozitatea artizanală a desenului care excelează prin simplitate, precizie și rafina-ment. Astfel construit, timpul descărcat de istorie este in-vestit cu o funcție festi-vă, iar secven-țele grafice juxtapuse în pătrate sau incizate în cu-loare creează armonie es-tetică. Pictorul nu e preocu-pat de dimen-siunea natura-lă a omului ar-haic, ci de sim-bolurile lui re-ligioase și ar-tistice. Fasci-nat de cineti-ca iluziei în timp, repre-zentarea artis-tului Constan-tin Severin are în centrul ei nu doar alfabetul sau ideogra-mele civilizațiilor arhaice, ci însăși privirea vechiului homo faber care a zămislit cîndva statuetele de la Cucuteni și Hamangia, femei și zeițe în horă, singura realitate peste timp a unor vremuri demult apuse. Privirea aceluia e înglobată și interogată de privirea artistului modern, care se joacă înlăn-țuind formele vechii reprezen-tări și recreînd în propriul text, contextul civilizației în care acestea au apărut. Timpul lui Constantin Se-verin se naște dincolo de for-mele existenței, care formează textul vieții- țesătură imaginată de obiecte naturale și culturale; distanța temporală implică percepția lor indirectă, deviată, în ecou, ambiguă ca însăși umbra din care s-au desprins îna-inte de a apărea în lumină. De aceea lipsa de perspectivă spa-țială din tablouri anulează dia-cronia, recuperînd plinul temporal prin sugerarea sincroniei. Constantin Severin este un inovator recunoscut de specia-liștii occidentali atît prin tehnica tablourilor monocrome în relief, cît și prin limbajul artistic de factură conceptuală, care con-feră unitate stilistică și de vi-ziune, astfel încît fiecare expo-ziție a sa creează un spațiu spiritual original. SABINA FÎNARU