Un mănunchi bogat de cronici ne prilejuiește, între altele, reîntâlniri cu valoroasa bibliografie (1964-2004) a revistei „Ateneu”, realizată de Marilena Donea și cu traducătoarea Elena Ciobanu, aflată la ora debutului poetic, puse pe cântarul critic de Eugen Budău și, respectiv, Mircea Dinutz. O substanțială cronică dedică Eugen Budău și cărții „Ion Luca sau viața ca o dramă” de Nicolae Cârlan, prilejuindu-i autorului și câteva considerații despre Nicolae Cârlan, „un împătimit al istoriei literare”, „un cercetător cu un devotament nețărmurit față de valorile literare și culturale bucovinene îndeosebi”. De remarcat, eseul „Alt Sadoveanu” de Al. Husar, consacrat scriitorului din paginile de jurnal și din documentele inedite apărute la Junimea. Mai notăm aprecierile privind concepția estetică a lui George Apostu de Ștefan Munteanu, însemnările lui Carmen Mihalache despre o carte a schimbării la față a teatrului românesc, paginile consacrate picturii, „nouăART” de Iulian Bucur și „Saloanele Moldovei” de Constantin Donea, precum și rândurile despre literatura olandeză și flamandă din ultimele decenii ale lui Gheorghe Iorga. Oricum, revista merită citită și privită (pentru reproducerile după creațiile lui Gazdane Olosz Ella, și după cele premiate la „Saloanele Moldovei”) de la pagina 1 până la ultima, 40.
Periodic ajuns în al XIV-lea an de existență, lucru rar în mulțimea publicațiilor cu același statut, „Vitraliu”, revista mereu interesantă a Centrului Cultural Internațional „George Apostu” Bacău (director Gheorghe Popa, redactor-șef Cornel Galben), ne propune, în ultimul său număr de anul trecut (3-4/2005), o frumoasă întâlnire cu amintirea lui George Enescu, grație articolelor semnate de C.D.Zeletin, Dumitru Avakian, Ecaterina Stan, Ozana Kalmuski-Zarea, Elena Bulai. Simpozionul Național de Estetică, prestigioasa manifestare organizată aici, prilejuiește cititorilor lectura unor studii de ținută, cu autori pe măsură, precum filosofii Alexandru Boboc și Marin Aiftincă. Cuceritoare, paginile de jurnal ale lui Sergiu Adam, care îi evocă pe Ioan Alexandru și Mihai Sabin.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii