Justiție (?) militară

…episod non-ficțional, turnat fără cheltuieli prea mari la intersecția str. Polonă – Bd. Dacia, București, România, montaj, subtitrare și premieră – baza militară Quantico, Virginia. USA Cast: Teo Peter, muzician român, tată de ficior născut taman pe 4 iulie(!), mort de-a binelea și făr’ de vină înainte de a se țipa „Action” („Motor”, pe rumânește că de-acolo i s-a tras bietului om!); U.S. Marine Sergeant Christopher Van Goethem; jurați, magistrați, martori și clănțăi, toți în uniformă, of course; ziariști români (puțini), americani și străini și de America și de România (f. puțini și deloc); neamuri de parte feminină a provizoriului inculpat: mamă, soră și nevastă de cununie și cam atât. Verdictul, care a stupefiat și indignat pe mai toți ce vorbesc și scriu, înțeleg și simțesc românește, li s-a părut, dimpotrivă, yankeilor, perfect întemeiat: au fost respectate cu acribie și încăpățânare gringo toate regulile și drepturile procesuale.

 

C-așa-i în State, nu ca-n prăpădita de „Ieropa” (pronunție new-yorkeză!) din care România face parte, într-un fel sau altul, și în justiția căreia skopos-ul este aflarea adevărului și pedepsirea vinovatului. E ceea ce telefagii și devoratorii de pelicule hollywoodiene tot văd și văd, de le vine să zică „sheat!” de vreo cinș’pe anișori încoace: paletă largă în care se stră-vede, mai pe față, mai în fili-gran, oarece admirație națio-nală pentru abilitatea avocă-țească de a face din alb-negru și invers cu respectarea rigu-roasă a procedurilor legale. Că un cârciogar caută în fel și chip să-și scoată clientul bas-ma curată, chiar cu negarea evidențelor(luați cuvântul în ambele sensuri, cel româ-nesc și cel englezesc), e de înțeles: e dreptul și pâinea lui cea de toate zilele. Că verdic-tul de la Quantico a șocat emoțional și inflamat patriotic mai toată românimea, mai mult sau mai puțin con-sumatoare de media, de la vlădică până la opincă, e iarăși de (la sine) înțeles. Ceea ce nu se înțelege prea clar este amnezia subită a mai marilor noștri, în frunte cu mireanul și marinul nostru vlădică de se visează navigând de pe Dâmbovița pe Tamisa și Po-tomac: cândva, nu prea de-mult, în graba lor america-nofilă, tot niște vlădici, acolo, s-au ostenit să-și pună apos-tila pe un acord cu SUA, acord refuzat de cele mai multe țări europene, inclusiv membre NATO. Care acord asigură im(p)unitatea militarilor yankei, autori de asemenea isprăvi cu iz penal față și de legislația națională, și de Curtea de la Haga. (Curte a cărei jurisdicție, fie vorba-n-tre noi, SUA o recunoaște când vrea mușchii ei de Schwarzenegger!). Oricum, pentru americanii de rând, Teo Peter nici n-a murit de-a adevăratelea! Și asta, pentru că a spus-o justiția lor care, vorba unui mare umorist, tot de-al lor, are dreptate chiar și când greșește. La noi, ca parteneri ai Unchiului Sam, e invers! „God bless America!” Un americanofil întristat, adică al Dv. VIOREL DÂRJA