La blocurile 20, 21, 22 din Ansamblul „1 Decembrie 1918”

Primăria ar putea plăti penalități

Conducerea Primăriei a contestat termenul impus de instanță pentru finalizarea lucrărilor la blocurile 20, 21, 22 din Ansamblul „1 Decembrie 1918” din cartierul Obcinilor. Organele judecătorești au dat câștig asociației de proprietari în cauză, impunând ca primăria să finanțeze și să finalizeze, până în august 2006, lucrările demarate la începutul anilor 90. Primarul Ion Lungu a declarat că respectă legea și nu comentează decizia instanței, apreciind, însă, că aceasta este „una cam forțată”. „Am făcut contestație, pentru că este vorba despre un termen imposibil.
 

Aceasta, întrucât, până organizăm licitația și ridicăm construcția va dura ceva timp. Vom face aceste apartamente, dar pentru a fi întocmit caietul de sarcini trebuie știut termenul de execuție”, a precizat edilul-șef, menționând că s-a cerut prelungirea cu un an a duratei de execuție, respectiv până în 30 august 2007. În bugetul pe acest an, executivul a prins suma de 10 miliarde lei vechi, necesarul investițional fiind de 90 miliarde de lei vechi. Executanți urmează a fi societăți private specializate, existând „foarte multe solicitări pentru încheierea un parteneriat public-privat”. „În măsura în care vom avea câștig de cauză în instanță vom trece la treabă”, a explicat primarul Lungu. În cazul în care acțiunea administrativului nu va fi soluționată favorabil acestuia, orice zi de întârziere va fi taxată cu penalități de câte 100.000 de lei vechi pentru fiecare apartament.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: