„Trei crai de la răsărit…“

După inegalabila noapte a colindelor, în Bucovina se continuă glorificarea prin vers, muzică și gesturi a Nașterii, ca o prelungire magică a unui act primordial, legându-se, prin cuvinte și atitudini, scenariul prezentului de axul cosmic al începutului, mitul fiind astfel retrezit la viață. Acum, între sărbători, fiecare individ participa, într-un fel sau altul, la bucuria miracolului creștinătății, cel al timpului reînnoit. Peste tot, într-o atmosferă albă, se lasă murmur de veșnicie, dând impresia că cerul se deschide spre a slobozi asupra pământenilor lumina atât de necesară, o pace caldă și senină stăpânește inimile aplecate spre bucurie. Între sărbători, colindatul cu steaua a devenit o datină comună unui larg spațiu est european, prin stea, colindătorii reproducând, în formă mai mult sau mai puțin simbolică, marele eveniment creștin. Cu steaua se începea a se colinda din dimineața zilei de Crăciun și se continuă până la Bobotează, copiii umblând chiar și prin satele vecine sau și prin orașe.

 

Mersul cu steaua presupunea aso-cierea din timp a copiilor în grupuri de câte trei, ce aveau drept recuzită o stea confecționată dintr-o veșcă de sită, pe care se montau „razele” din lemn, totul fiind îmbrăcat în hârtie multicoloră și beteală; pe fundul de veșcă era lipită o imagine (icoană), ce reprezenta scena religioasă a Nașterii lui Iisus, sub veșcă fiind a-gățat un clopoțel. Amintim că, înainte vreme, steaua trebuia să aibă între 5-12 raze, acestea având o lungime de cel puțin 80 cm, steaua fiind montată pe un băț. Cei care umblau cu steaua se numeau crai sau stelari, amintind de personajele biblice Gașpar, Baltazar și Melchior. Pe cap purtau coifuri confecționate din hâr-tie colorată, având și o vestimentație aparte care o imita pe cea de epocă, aspect ce nu se mai păstrează în zi-lele noastre. Colinda (cântecul de stea) cuprin-de mai multe părți. În primul rând, era troparul Nașterii Domnului care începea cu „Trei crai de la răsărit/Cu steaua au călătorit”, o cântare care făcea referiri la efortul depus de cei trei magi pentru găsirea locului în care s-a născut Iisus, urmând apoi reflecții filosofico-religioase asupra vieții de pe pământ, în încheiere fă-cându-se orații către cei din casă. Înainte vreme, în cazul în care pe ulițele satului se întâlneau două sau mai multe grupuri de stelari, se obiș-nuia să fie închinate stelele unele către celelalte. Închinarea stelei avea loc astfel: cel ce o ținea în mână (vă-taful grupului) îngenunchea în fața celorlalte (celeilalte) stele, apoi o apleca către pământ ușor de trei ori, timp în care membrii grupurilor de crai luau o poziție de reculegere. Du-pă acest moment, se depărtau, stea-ua considerată a fi biruitoare pleca în direcția care voia, iar cea închinată trebuia să apuce într-o direcție opu-să sau cum i se impunea. De fapt scopul și mesajul colinda-tului cu steaua era de a menține trează atenția că sunt zile de sărbătoare, steaua fiind ca un „releu” prin care credinciosul putea intra în contact cu magia momentului și a evenimen-tului creștin. Obiceiul stelei a fost introdus de către biserică pentru a contracara în aceste zile sfinte ale sărbătorilor de iarnă orice urmă de manifestare cu caracter antisocial, fiind un fel de ofensivă a clerului ortodox, declanșată relativ târziu, pe la începutul celei de a doua jumătăți a secolului al XVIII-lea, cum reiese și din acel Synopsis, redactat în anul 1775 în cadrul Sinodului ținut în Sala Gotică de la Trei Ierarhi din Iași.