Dincolo de speculații, care s-au tot făcut, dincolo de opinia personală a autorului acestor rânduri, care crede că dreptul de proprietate nu prevalează vieții, dincolo de situația concretă petrecută, pe care numai oamenii legii ar trebui s-o deslușească, dincolo de păcăleli televizate, ne-am permis a cere părerea unui specialist în drept în legătură cu legitima apărare, atât de des invocată de fanii și, din păcate, profanii apăruți pe posturile de televiziune. Iată ce spune prof. univ. dr. Vasile Păvăleanu, primul-procuror al județului: „Potrivit Codului penal, se prezumă a fi în legitimă apărare și acela care săvârșește o faptă penală pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violență, viclenie, efracție sau prin alte mijloace, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea. Recent, Legea 247/2005 modifică sintagma «ținând de acestea» cu cea de «ori delimitat prin semne de marcare»”. În forma ei clasică, pe care orice jurist de pe fața pământului o știe, legitima apărare presupune înlăturarea unui atac material, direct imediat și injust, îndreptat împotriva celui care se apără, precum și împotriva altuia, dar și în-dreptat asupra unui interes public și care atac pune în pe-ricol grav persoana sau in-teresul public. Revenind la pătrunderea fără drept a unei persoane prin modalitățile și în locurile mai sus menționate, primul-pro-curor al județului explică: „ Ce înseamnă pătrunderea prin violență? E clar. Codul penal, în articolul 180, spune că vio-lența are semnificația actelor cauzatoare de suferințe fizice sau vătămări ce necesită pen-tru vindecare îngrijiri medi-cale. Viclenia este o conduită prin care se înșală buna-cre-dință a unei persoane, care e indusă în eroare. Efracția con-stă în înlăturarea prin violență a unor o-biecte sau dispozitive care împiedică pă-trunderea în locurile mai sus menționate. Orice alte mijloace fo-losite în scopul pă-trunderii fără drept sunt asimilate pe-nalului. Ce se înțelege prin locuință? Locul ales în mod liber de o persoană, unde a-ceasta își desfășoară efectiv viața personală, fără a interesa dacă locuința este permanentă sau temporară, dacă este vorba de o con-strucție care, fără a avea a-ceastă destinație, este folosită drept locuință. Ce e încăperea? O parte dintr-o construcție destinată să servească drept locuință și care este folosită ca atare. Dependința e acel loc care constituie o prelungire a locuinței, cum ar fi bucătăria, pivnița etc. Prin loc delimitat prin semne de marcare se înțelege orice teren care este bornat sau înțărușat, ceea ce extinde foarte mult aria lo-curilor unde pătrunderea fără drept justifică, în condițiile legii, legitima apărare” Problema de drept care se ridică, spune procurorul, este, în aceste condiții, dacă, pen-tru a se reține legitima apărare prezumată, este suficient a se examina numai condițiile impuse de pătrunderea fără drept a unei persoane într-o locuință etc. sau este necesar a fi îndeplinite și condițiile legitimei apărări clasice. „ În literatura de specialitate s-a exprimat opinia că, spre deosebire de legitima apărare clasică, unde această cauză justificativă trebuie probată, în cazul celei prezumate, le-giuitorul a instituit o prezum-ție, ceea ce înseamnă că nu mai este necesară o asemenea do-vadă. Cu privire la natura pre-zumției de legitimă apărare, în Franța au apărut controverse doctrinale și jurisprudențiale, ajungându-se în final la o poziție unitară, în sensul că s-a adoptat teza prezumției simple, ce poate fi răsturnată. Asta înseamnă că în țara noastră va trebui acceptată ideea că prezumția de legitimă apărare este relativă, iar nu absolută, urmând a se admite și proba contrară”.
„Crima din Primăverii”, caz penal ce a inflamat opinia publică din România, dezbătut și para – dezbătut pe mai toate posturile naționale de televiziune, ar fi trebuit, după părerea majorității analiștilor de gen, să constituie exemplul după care justiția română, dat fiind ineditul absolut al speței, să se ghideze în asigurarea dreptății pe viitor în ceea ce privește protejarea instituției numite proprietate. Reamintim, dacă mai e cazul, datele problemei: un om împușcă (omoară) alt om, pe care îl surprinde (zice el) în locuința lui. Pe sfânta și garantata de Constituție proprietate a sa.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii