Zilele trecute am putut vedea pe posturile de televiziune cum președintele României, domnul Traian Băescu, dialoga cu câțiva deținuți scoși la muncă, amărâți care îi explicau înaltului oaspete motivele pentru care au ajuns la penitenciar. Ei își motivau faptele prin sărăcia care îi copleșea, furaseră de foame, cum s-ar spune. Furtul a devenit astfel o emblemă a unor români pe care disperarea îi reduce la animalitate. Institutele de sondare se ocupă poate de popularitatea politicienilor, suntem întrebați adesea cu cine am vota dacă mâine ar fi alegerile, suntem „ispitiți” în legătură cu aspirațiile noastre, recensământul aduce în prim-plan starea mai bună sau mai proastă a populației. Ar fi interesant de știut câți dintre români au furat de foame, câți la sută s-au sinucis din pricina privațiunilor, câți au intrat în casele bătrânilor și i-au tâlhărit, lipsindu-i de ultimul bănuț adunat cu sudoare.
Mălina Anițoaei
Privesc adesea vilele care se înalță peste noapte, au balcoane „renascentiste”, au lei și pitici încremeniți în gusturi bizare. De la balcoanele cu pricina nu face semn cu mâna nici un bătut de soartă, nici un flămând pasibil să ajungă la închisoare. Mi s-a părut, oare, sau președintele nostru a spus cu stranie ironie că cei care fură puțin ajung la pușcărie, iar cei care fură mult sunt în libertate? Da, cred că mi s-a părut, cred că toți oamenii bogați din România sunt cinstiți, iar eu umblu cu intrigi și vreau să insinuez că un salariu de bugetar nu-ți ajunge să ai vilă cu pis-cină… Apropo, nu s-ar putea face o statistică a „baronilor” bugetari? Nu s-ar putea începe operațiunea asta cu Bucovina noastră?
Comentarii