Zilele Universității din Augsburg la Universitatea suceveană

O delegație reprezentând Institutul Bucovina din Augsburg din cadrul Universității din landul bavarez se află (venind de la Cernăuți), în aceste zile, la Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava. Din ea fac parte universitarii Reinold Werner (Catedra de romanistică), Konrad Schröder (engleză), Sabine Schwarze (franceză), Stephan Elspass (germană) și Rolf Kießling (istorie). Oaspeții germani au fost primiți, miercuri, de conducerea Universității și au avut întâlniri cu reprezentanți ai Facultății de Litere și Științele Comunicării și ai Catedrei de istorie din cadrul Facultății de Istorie și Geografie. Ieri, în fața profesorilor suceveni, a studenților și a unor invitați, universitarii germani au susținut conferințe, apoi s-au întâlnit cu studenții.
 

Manifestarea de la Suceava se intitulează Zilele Universității din Augsburg la Suceava, iar în 2006, una similară va avea loc în Germania, intitulată fiind Zilele Universității din Suceava la Augsburg. “Aceste întâlniri sunt importante, fiindcă au în vedere cunoașterea mai bună între cadrele didactice (romanistică, engleză, germană, franceză, istorie) de la Suceava și de la Augsburg. Conferințele, schimburile de idei au în vedere integrarea învățământului nostru în cel european, conform Convenției de la Bologna”, iar o concluzie este că “problemele ce se ivesc pe linia integrării și transformării structurale a învățământului sunt identice” la Suceava și la Augsburg, ne-a spus dl Ion Horia Bîrleanu, decanul Facultății de Litere și Științe al Comunicării. “Această nouă manifestare se dorește o deschidere de colaborare către toate domeniile de învățământ și cercetare din cele două universități”, ne-a spus dna prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, prorector al Universității sucevene, precizând că este foarte posibil ca, în cursul dimineții de astăzi, când se vor formula concluziile acestei noi întâlniri academice Suceava-Augsburg, să se semneze un nou protocol între cele două universități. Primul protocol de colaborare, ne-a precizat dna prorector, s-a semnat în 2001, între Facultatea de Litere de la Suceava și Facultatea de Filosofie din Augsburg (după numele de atunci; acum – Facultatea de Litere și Științe ale Comunicării, respectiv Facultatea de Istorie a Universității Augsburg).

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI