„Binecuvântați animalele și copiii“

Un copil-poet spunea într-o poezie a sa: „aș vrea să simt ce simte un animal când moare”. Da, veți fi spunând că-s atâtea lucruri mai importante de zis și de făcut decât de a se vorbi despre soarta unor biete animale „vinovate” că există, că se înmulțesc „pe capete” și că, de multe ori, ne mai și mușcă. Câinii îi omorâm de voie, de nevoie ori din amuzament. De ce să nu-i băgăm și-n smoală fierbinte? Așa! ca să testăm pe ei valoarea absolută a durerii. Și gândul, gândul mă duce, fără să vreau, înapoi până la păcătosul „ucigaș de trupuri și de suflete” doctor Mengele…

 

De ce să nu-i lovim și cu parul în cap? Așa cum a făcut-o un profesor, de altfel om respectabil. Am văzut sângele câinelui lovit în cap curgându-i până și din ochi pe asfaltul din fața casei dumnealui. „Vinovatul” cică i-ar fi mâncat o găină. Mă-ndoiesc! Eu i-am numărat coastele și i-am văzut burta suptă. Au trecut, de-atunci, două veri și Timpul… l-a iertat pe domnul profesor. Dar elevul de școală generală care trecuse pe-acolo cu bicicleta? L-o fi iertat? Din când în când, avem cruzimea să-i mai și otrăvim, să fim siguri că nu se vor salva din agonia plină de chinuri a morții. Așa cum s-a-ntâmplat recent cu câinii din zona magazinului „Torino” din Burdujeni și cărora niște oameni îmbrăcați în haine albastre le-au dat mâncarea lor specială… otrăvită! După un timp, aceștia au venit cu o mașină să le ridice cadavrele. Oare Timpul îi va ierta? Dar copiii din zonă care i-au văzut zbătându-se ore în șir? Așa e, de multe ori ne mușcă și suferim din pricina lor. Dar și noi „mușcăm” câteodată cu sete, cu ură. Suntem intoleranți, plini de cruzime, „inculți în suflete”. Numai că noi suntem Oamenii… Vrem să intrăm în Uniunea Europeană. Dar câinilor fără stăpâni le aplicăm soluția finală a cruzimii noastre. De voie, de nevoie ori din amuzament. Îmi cer iertate celor fără păcatelor acestea și-mi cer iertare și mie. TINCA TROANĂ, Suceava