Viteza face victime

A accelerat după ce a trecut de radar și a ajuns la… morgă Duminică dimineață, în zona comunei Bunești, unde, în general, conducătorii auto lasă liberi caii putere ai mașinilor, Poliția Rutieră a instalat un aparat radar. Așa cum se procedează de obicei, „cad” câțiva, dar cei mai mulți mânuitori ai volanului reduc viteza până la limita regulamentară, întrucât sunt semnalizați de către ceilalți participanți la trafic. La ieșirea din Fălticeni, farurile mașinilor ce veneau din contrasens se transformau în blitzuri. Recepționând semnalele, conducătorul auto al unui autotractor (TIR) marca „Mercedes”, cu remorcă, a încetinit mult, trecând ca un… melc pe lângă radar.
 

După ce a ieșit din raza de acțiune a acestuia, vrând parcă să recupereze timpul scurt când s-a deplasat corect, omul de la volan, K. Karoly, din municipiul Oradea (cu permis de conducere pentru categoriile B + E și C + E din 2002), a apăsat puternic pe pedala de accelerație, chiar dacă urma o curbă la dreapta. Din cauza vitezei, nu a mai putut stăpâni mastodontul și acesta s-a răsturnat ca o jucărie în șanțul din stânga drumului. K. Karoly a suferit vătămări grave, care au dus la decesul său imediat. În cabina mașinii se mai afla un tânăr de 22 de ani, B. Cătălin Bogdan, din Suceava, luat la ocazie, care, spre marele său noroc, a scăpat cu răni ușoare. În aceeași zi de duminică, la diferență de numai o jumătate de oră de cazul relatat mai sus, pe drumul național nr. 2, la ieșirea din municipiul Suceava, un alt accident se putea solda cu victime omenești. R. Neculai, de 38 de ani, din Fălticeni, proaspăt conducător auto (are permis categoria „B” dobândit în acest an) pilota un autoturism marca „Volkswagen Sharan”. Mașină puternică, nervoasă foc. Puțină neatenție și, la un moment dat, „Sharan”-ul a făcut o… tumbă de toată frumusețea într-un șanț. Cei din mașină au văzut moartea cu ochii, dar, spre norocul lor au scăpat vii și nevătămați, doar cu o spaimă îngrozitoare. Numai mașina a „suferit” îndoituri serioase.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: