„Brandul” Bucovina: o parte sau întregul ?

În dorința de a aduce beneficii județului, prefectul de Suceava a lansat recent ideea schimbării denumirii acestuia din Suceava în Bucovina, marcă mai cunoscută, care s-ar putea vinde mai bine. Deși m-am născut în vecinul județ Botoșani – și fac o paranteză, ca să reamintesc că tot prefectul afirma că visul oricărui botoșănean este să ajungă șef la Suceava – respir de peste 40 de ani aerul acestui județ. Și mărturisesc că nu mi se pare inspirată ideea. Chiar ieri, directorul Complexului Muzeal Bucovina, Emil Ursu, spunea că i se pare „o greșeală” schimbarea numelui județului nostru, explicând că Bucovina este o zonă etnografică delimitată foarte clar, iar la Putna, Probota și Putna „avem necropole voievodale al voievozilor Moldovei”. Care Moldovă, cândva cu capitala la Suceava, reprezintă ceva și acum, din punctul de vedere al istoriei și nu numai.
 

Dl Ursu mergea mai departe, amintind că pe timpul comunismului a fost „dărâmată” imaginea arhitecturală a Bucovinei, la Suceava, Rădăuți, Câmpulung și Vatra Dornei, și ar fi păcat să repetăm istoria și să știrbim identitatea culturală a județului, în întregul lui. Bucovina – cea întreagă! – și Moldova, un tot cândva, devenite sub puterea Istoriei două repere de sine stătătoare, fiecare cu istoria ei copleșitoare, converg aici spre un întreg intrat în conștiința semenilor sub denumirea de județul Suceava. Cu atât mai mult transpare prestigiul acestuia, cu cât cu-prinde și acest areal geografic plin de semnificații, numit (jumătate de) Bucovina, dar care are în adâncuri seva rădăcinilor moldave. Și avem suficiente și ilustre urme, dacă ar fi să pomenim numai numele lui Ștefan cel Mare. De ce să vitregim un spațiu reducându-l doar la o parte, când putem să ne folosim de întreg, recunoscându-i în mod egal granițele și meritele?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: