Sâmbătă și duminică

Agenții de circulație, în acțiune

La sfârșitul săptămânii trecute, sâmbătă și duminică, lucrătorii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Suceava au fost prezenți pe principalele artere de circulație ale județului, într-o acțiune de prevenire a evenimentelor nedorite. Aparatele radar au „muncit” din greu, depistând 235 de conducători auto care își „jăreau” motoarele, depășind viteza regulamentară. În două zile au fost aplicate 512 sancțiuni contravenționale, ceea ce, după părerea domnului comisar-șef Corneliu Feștilă, șeful serviciului amintit mai sus, este foarte mult.
 

Printre cei peste 500 de „inculpați” și-a făcut loc și un… infractor. Este vorba de un tânăr, B. Andrei, de 20 de ani, din municipiul Suceava, „boboc” în ale șoferiei. Flăcăul s-a cinstit cu ceva băuturi alcoolice, după care a ieșit la plimbare la volanul unui autoturism „Ford Fiesta” . „Cinstea” sa a fost dată însă pe rușine, pentru că rezultatele alcoolemiei au fost prea ridicate, intrând, astfel, sub incidența Codului penal. De menționat este faptul că, în ciuda acțiunilor de care am vorbit, deci a prezenței polițiștilor în trafic, în cele două zile au avut loc mai multe accidente de circulație, unele soldate cu morți și răniți.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: