Crâmpeie din viața părintelui Ilarion Argatu (I)

Părintele Ilarion Argatu, cunoscut în țară și peste hotare ca unul dintre marii duhovnici și exorciști, își are obârșia dintr-o familie de țărani destoinici din satul Valea Glodului (ținutul Fălticenilor). Fiind, la începutul carierei sale, preot de mir la Parohia Boroaia, la decesul soției, distinsa preoteasă Georgeta, îmbrățișează monahismul, la Mănăstirea Antim din București. S-a mutat apoi la Mănăstirea Căldărușani, în apropierea Snagovului, iar în ultima parte a vieții sale, a fost viețuitor și vrednic slujitor la Mănăstirea Cernica de lângă București. A deprins duhovnicia și a luat exemplul de dăruire și trăire preoțească de la unchiul său de pe mamă, Epifanie Crăciun, starețul Mănăstirii Cucoșul din Dobrogea. Familia părintelui se trage din părțile Maramureșului (după cum ne povestea Sfinția Sa), care a emigrat împreună cu mai multe familii în Moldova, în secolul XVIII, din cauza persecuțiilor religioase la care erau supuși credincioșii și preoții ortodocși de către generalul Bucov.

 

Ortodoxia, în Ardeal, era cea mai rezistentă în păstrarea unității și entității românești de aici. Datorită ei, Ardealul nu putea fi socotit pe deplin “provincie adevărată” a imperiului austro-ungar. Deci ortodoxia trebuia desființată sau înlocuită cu religia catolică sau protestantă, bisericile dărâmate, preoții extermi-nați și credincioșii siliți să-și nege apartenența la ortodoxie. Din cauza acestei situații, o bună parte din populația Ardealului a emigrat, trecând munții la frații din Țara Românească și Moldova. Așa se face că familia Argatu și familia Crăciun se stabilesc la Valea Glodului, pe Șomuzul Mic, la 20 km distanță de Fălticeni, într-un codru de foioase, pe care-l defrișează și întemeiază aici vatra satului, pe care au numit-o, la început, “Glodeni”, apoi “Valea Glodului”, datorită râului “Glodu”, care traversa așezarea, plin de noroi și humă. Au trecut în Moldova trei frați, care, de pe apa Moldovei, s-au despărțit. Unul s-a stabilit pe Pârâul Cracăului din județul Neamț, altul a coborât pe apa Siretului, până în zona Galațiului (din ramura căruia au ajuns și în Basarabia) și unul s-a stabilit la Valea Glodului. Părintele Ilarion s-a născut la Valea Glodului, la 2 august 1913. Tatăl său se numea Alexandru, iar mama, Maria (din familia Crăciun). Tatăl părintelui, Alexandru Argatu (mai târziu, după căsătoria celor 9 copii și decesul soției, cunoscut sub numele de Atanasie Argatu, pentru că a îmbrățișat monahismul, fiind viețuitor la Mănăstirea Neamț), era unul dintre cei mai de vază gospodari din sat. Părintele Ilarion era cel mai mare dintre băieții lui Alexandru Argatu. Numele de mirean era Ioan. Educația moral-religioasă primită și trăită în sânul familiei i-a determinat pe fiul cel mare, Ioan, și pe fiul cel mic, Vasile, să urmeze calea preoției. Părintele Ilarion de mic copil a avut experiențe care l-au întărit și l-au determinat să urmeze calea duhovniciei și să primească darul exorcizării. Experiența părintelui în lupta cu cel rău începe cu întâlnirea sa cu diavolul, la miezul nopții, la vârsta de nouă ani, când se afla singur la bulgăria (grădina de zarzavat) situată în afara satului, undeva în câmp. Curajul și neînfricarea le-a că-pătat atunci și s-a întărit cu fiecare experiență trăită de-a lungul timpului. (Va urma) Pr. IOAN V. ARGATU, Catedrala „Învierea Domnului“ Fălticeni