De ce-i bună (nu prea multă !) singurătatea omului…

> Sfatul… popular & matinal (dupe un mintos mai mare ca Di Bi), două-trei punctee: Mulți oameni se plâng de singurătate, chiar și atunci când au o familie, vecini, unele legături. Chiar dacă ar fi fost fizic singuri, ar fi trebuit să simtă că au în realitate o familie foarte mare, familia lor spirituală. Dar conștiința lor este atât de limitată, de întunecată, încât nu o simt deloc. Acesta este cazul a milioane de ființe în lume. Ele se simt singure și totuși! Unicul remediu adevărat în fața singurătății se află în lărgirea conștiinței: trebuie să înțelegeți că, și în cazul în care nu ați avea nici tată, nici mamă, nici frate sau soră, nici o altă legătură de sânge, nici o altă persoană din anturajul vostru cu care să puteți comunica, acesta nu ar constitui un motiv ca să vă credeți singuri.

 

Trebuie să știți, să înțelegeți, că noi suntem cu toții frați și surori, fii și fiice ale aceluiași Tată, Spiritul Cosmic, și al aceleiași Mare, Natura Universală, iar atunci nu vă veți mai simți niciodată părăsiți și nefericiți. Pas, dugleșulee, de încearcă și tu! > Dacă vrei să-l vezi pe scârțarul de Arghezi naș al mirilor ing. Vasilescu, uită-te în “România literară”, unde-s 4 foto de la paranghelie. Flancat de Baruțu & Mițura (Dumnezeulee, ce… suave prenume, ogârjite, ba pocite!) și, natural, de Maria Pețenghi, second-wife, din Buneștii noștri (și nu cum zise divinul Călinescu, că de la Costâna, naa). > Apropos, aci-lea. Mi-am adus aminte că ono-rabilul (și cel mai prompt in-vestitor sucevean) dl Radu… the black din Sîvî mi-a povestit, acu niscai anișori, cum a cununat domnia sa, cot la cot, pardon, șold-la-șold, cu Nichita Stănescu, pe la o nuntă de ol-teni. Na!, nasc, naște și la Bur-dujeni istorie. Chit că olecutză mai închisă… cromatic! > Căă, vorba zicalei: O zi fără surâs e o zi pierdută. N-ai sortul ăsta, soarta asta, bagă atunci un râs sănătos, gospodăresc. Alte lea-curi nu-ți mai trebe la echilibru & pace… > Doi se bat, ș-al trei-lea… Hî, câtă ironie, atâta me-lancolie! Cum că Iliescu vrea din nou pereche cu Petrică-ma-cho Roman, ca să facă ‘mnealor cee?! Sssăăăă fete ei un așa goș pol social (strong), altu mai mare și mai mișto. Hîîî!? Profită jmecherii ăștia răblăgiți și expirați demult de ciorovăiala la dublu Băsescu-Tăriceanu, Năs-tase-Geoană, prostănacu, vor-bulitza musai că proastă a Ili-escului. Ce să mai aburi, bree politrucilor?! Ați avut țara la mână atâta amar de vreme și ce-mi făcurăți. Ș-apoi, ați uitat vorba cântecului mioritic Fost-ai, bade, cât ai fost, da amu (muuu!) e lucru tare prost, ttt!? > Cristian Bădiliță (de pe la Ho-rodnic?! Și cu liceu la Botoșani), june erudit planetar & benga: Nimic nu mi se pare mai recon-fortant și mai necesar decât o vacanță în singurătate, fără rude și fără prieteni, fără fa-milie și chiar fără cei mai a-propiați dintre cei apropiați. Tot anul ne stăm alături – o paranteză a solitudinii totale nu strică pentru un nou rede-maraj autumnal. Nu pricep în ruptul capului de ce majoritatea cuplurilor se încăpățânează să-și petreacă și vacanțele împre-ună… Cuplurile mereu împre-ună riscă să prindă miros de stătut, riscă să se mâlească (mârlească?!, hi-hii, s. n.) pre-cum apa neprimenită. Un cuplu durează în măsura în care știe să se primenească sporadic, nu doar prin despărțiri datorate conflictelor inerente, ci mai ales prin aceste paran-teze de solitudine cvasiabsolută în decursul cărora fiecare se poate consacra numai sie în-suși, în toată libertatea și cu toată responsabilitatea… O va-canță fără un dram de singură-tate e o vacanță ratată, o va-canță fără nici un rost. E încă o porție de timp pierdut pe alta-rul distracției habotnice… Uni-ca evaziune reconfortantă și reenergizantă este aceea spre noi înșine, spre sâmburele fiin-ței noastre care nu poate încolți decât pe culmea unui munte sau pe coama unui deal înrourat, departe de lumea dezlănțuită, în căușul protector și cald al singurătății. Mie-mi spui?! La 5 zile numai de friptură de vițel, borșul de fasole te mai poate mântui (părțile aduse în ecuație interșanjabile îs). Îmbrățișăm-îmbrățișăm pe toți cei singuri (de acest fel)… (D. B., și el un singur de meserie, da’ prin ro-tație și prin… comuniune)