În vizor – CCIA

Prefectul Orest Onofrei și-a exprimat, ieri, nemulțumirea că misiunile economice în străinătate ale Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Suceava nu au rezultate în atragerea de investitori străini în județ. Domnia sa a apreciat, într-o conferință de presă, că misiunile respective au mai mult caracter de excursie. „Nu am nici o dovadă că misiunile economice s-au ales cu altceva decât cu week-end-uri sau cu un concediu frumos, organizat în străinătate”, a spus dl Onofrei, care a observat preferința pentru Germania, Austria sau SUA, „acolo unde e de văzut câte ceva”, și mult mai puțin „în zonele unde s-ar putea dezvolta relații econo-mice”.
 

Prefectul a mai arătat că a primit semnale din partea mai multor oameni de afaceri suceveni, membri ai CCIA Suceava, nemulțumiți de acest tip de acțiuni, dar și de faptul că din conducerea instituției fac parte persoane angajate politic. „Camera de Comerț ar trebui ținută în afara influenței politice și nu cred că e corect ceea ce se întâmplă acum”, a conchis prefectul. În replică, Ovidiu Donțu, directorul general al CCIA Suceava, ne-a declarat că prefectul Orest Onofrei nu înțelege fenomenul economic. „Să declari de pe poziția de prefect al județului că în SUA, Germania sau Austria nu se pot dezvolta relații economice este o gafă impardonabilă. Misiunile economice sunt organizate pe bani privați și se fac acolo unde există cerere și ofertă. Spre exemplu, din Ger-mania, oamenii de afaceri s-au întors cu utilaje la un bun ra-port calitate-preț, care astăzi produc valoare adăugată pentru județul Suceava, iar în SUA a fost vizitat cel mai mare tîrg de construcții din lume. Avem solicitări pentru piața Chinei și vom face un turneu european vizând pregătirea firmelor în vederea aderării”, a explicat dl Donțu. El consi-deră că a critica activitatea unei organizații neguverna-mentale este o absurditate, pentru că este „același lucru ca și cum prefectul ar critica activitatea de la Salvați Copiii, Crucea Roșie sau a Cerceta-șilor României în domeniile lor de activitate, pentru a ascunde lipsa de preocupare a Guvernului în aceste dome-nii”. „Declarația domnului prefect apare în contextul în care tot mai multe firme importante își închid afacerile în județul Suceava, cum sunt AMBRO și AKROM AKAL, care pot produce 1500 de șo-meri, fenomen economic ca-re, stupoare, nu îl preocupă pe prefect și consideră că acest lucru nu este de competența reprezentantului Guvernului în teritoriu”, a mai spus dl Donțu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: