Fabrica de cherestea din Moldovița încă mai produce… necazuri

Omar Hayssam, implicat în afacerile cu cherestea de Moldovița și în evoluția dezastruoasă a fabricii de aici Pusă în funcțiune cu peste 100 de ani în urmă, Fabrica de Cherestea Moldovița a constituit, cum spunea un localnic, „centrul polarizant a sute de oameni de prin părțile locului”. Aici au lucrat, câștigându-și pâinea, de cele mai multe ori până la pensie, generații întregi de oameni din zonă. În jur de 300 de muncitori lucrau în fabrică, în depozitul de bușteni, hala de gatere, depozitul de cherestea sau la expediție, iar alți peste 300 trudeau în gurile de exploatare. După naționalizarea din 1948, așa cum își amintește un fost muncitor de aici, fabrica a fost condusă de un director care avea doar 4 clase, dar treburile mergeau strună.

 

Din păcate însă, așa cum s-a întâmplat în mai toată țara, după 1989, timpul s-a scurs în defavoarea acestui obiectiv, care a cu-noscut, de la un an la altul, un regres evident. La un moment dat s-a ajuns să se vândă che-restea de calitate la un preț de… șipcă. Fabrica faimoasă de altădată a pășit pragul fa-limentului, chiar dacă unitatea a fost modernizată, operație pentru care s-au cheltuit sume imense de bani. Cum lemnul Bucovinei este căutat în lumea arabă (și nu numai acolo), la Moldovița și-a băgat… coada faimosul Omar Hayssam, a-cuzat, acum, de evaziune fisca-lă și alte escrocherii de sute de milioane de euro. Prin cumnatul său, Mihai Nasture, aflat și el, acum, după gratii, pentru matrapazlâcuri cu sume exor-bitante în valută, fabrica a fost privatizată. Din ianuarie 1999 și până în 2002, ea a avut vreo 5 proprietari, care au acționat sub influența aceluiași „cre-ier”: Omar Hayssam, sirianul care avea loc în aeronavele prezidențiale, alături de foștii șefi ai statului, Ion Iliescu și Emil Constantinescu, omul cu mare influență în rândul unor politicieni de marcă, el însuși gata-gata să ajungă demnitar în Divanul țării. După cum spun cei care au lucrat sub tutela acestuia, fabrica a „tocat” foarte mult lemn, mii de metri cubi, aducând venituri greu de evaluat acum. Pentru pa-troni, treburile mergeau bine, buzunarele, probabil, se umpleau repede, mai ales că ei veniseră într-o unitate bine dotată. Pentru muncitori însă… Drepturile oamenilor călcate în picioare În ianuarie 1999, fabrica moldovițeană, de care multă lumea era legată sufletește, a intrat în… lumea arabă. Dl Alexandru Crăiuț, consilier local, fost primar al comunei mulți ani, cerea ajutorul organelor abilitate, susținând că achiziționarea unității s-a fă-cut mult sub valoarea ei reală. Dacă, inițial, se vorbea de o evaluare la nivelul a 18 mi-liarde de lei, se zice că arabul n-a achitat nici 3 miliarde de lei. Asta, în condițiile în care, așa cum am mai menționat, cu puțin timp înainte de a fi vândută, fabrica a fost refăcută din temelii. Chiar domnul Teodor Stolojan a participat la reinaugurarea ei, tăind pan-glica, după ce, pentru modernizare, se cheltuiseră sume enorme. S-au adus utilaje moderne din Austria, numai un telesortator costând circa 1 miliard de lei. Cetățenii din localitate, foști muncitori, susțin că arabii „au venit la de-a gata”. Dar să le ascultăm păsul. Dl Dumitru Tanu a fost liderul sindicatului din fa-brică. Când vine vorba de necazurile cu care s-a con-fruntat, indignarea sa dă în clocot: „M-am săturat, m-am îmbolnăvit cât am umblat pentru drepturile oamenilor, care erau călcate în picioare. A fost o mare bătaie de joc. După câte cunosc, nu s-au încasat nici 3 miliarde de lei pe o fabrică ce costa în jur de 18 miliarde. Cineva a avut niș-te interese să se ajungă aici, să se distrugă o asemenea uni-tate. Noi, muncitorii, oamenii locului, nu am avut sprijin de nicăieri, chiar dacă am fost evident frustrați de niște drep-turi. Când ajungeam, în au-diență, la fostul prefect Cușnir, acesta, deși este de loc din Moldovița și are aici o sume-denie de rude, nici nu se uita la noi. Nu ne-a sprijinit cu nimic. M-am judecat doi ani cu arabii pentru drepturile oamenilor și, până la urmă, am avut câștig de cauză, dar lucrurile încă nu sunt rezol-vate până la capăt”. Escrocarea muncitorilor Despre ce judecată este vorba? Care au fost motivele ce i-au nemulțumit pe oa-meni? Ce s-a rezolvat până la urmă și care este, acum, si-tuația la Moldovița? Iată câteva întrebări cărora am căutat să le aflăm răspunsul. Într-o scri-soare adresată actualului prefect, dl Orest Onofrei, despre care ziarul nostru a mai infor-mat, patru consilieri locali, respectiv domnii Alexandru Crăiuț, Traian Tr. Iliesei, Mi-hai Prindii și Octavian Mel-niciuc, menționează: „Pentru perioada cât fabrica avea denu-mirea de Best Wood și aparți-nea de Tazlău – Bacău, un hol-ding al arabilor, mai mulți muncitori, deși le-au fost reținute sume de bani pentru CAS, șomaj, fond de sănătate, pensii etc., s-au pomenit că nu au calitatea de angajați. Și asta, pentru că banii respectivi nu au fost virați acolo unde trebuia. (…) În prezent, mai mulți foști salariați nu pri-mesc indemnizațiile prevăzu-te de lege pentru creșterea și îngrijirea copiilor până la 2 ani, deoarece firma nu a depus dosarele complete la Casa de Pensii Suceava”. Domnul Ta-nu adăuga la cele menționate mai sus că 78 de foști salariați au obținut, cu greu, după timp pierdut prin tribunale, hotă-râri judecătorești pentru a li se înscrie vechimea în cărțile de muncă. Hotărârea instanței însă nu pomenește nimic de bani, de pierderile înregistrate de oameni, de modul cum vor fi recuperate acestea. Intere-sant este faptul că neregulile au fost sesizate până la cele mai înalte niveluri ale țării, inclusiv la Parlament, dar degeaba. Probabil că relațiile lui Omar Hayssam, așa cum s-a dovedit, erau așa de sus- puse, încât nimic și nimeni nu-l putea deranja. „M-au amenințat cu moartea“ După ce a lucrat circa 20 de ani în fabrică, dl Dumitru Tanu, în calitate de lider de sindicat, s-a bătut pentru drepturile colegilor săi, ale celor care s-au simțit escro-cați. Procese peste procese, drumuri bătute la Iași, unde partea adversă (adică arabii) a cerut să se judece cauza, în-trucât crede că la Suceava nu ar avea sorți de izbândă. Nu a avut nici la Iași, numai că, pentru cei care au fost ne-dreptățiți, această judecată pentru niște drepturi clare, prevăzute de lege, a fost un chin. Mai mult ca atât, văzând că sindicalistul Tanu este tare pe poziție, că merge în audi-ențe pe la diverse organe, s-a trecut la amenințări. „Mi s-a spus clar că mă împușcă dacă nu mă liniștesc, ne-a mărtu-risit Dumitru Tanu. Inițial, arabii nu ne asigurau nici sa-lariul minim pe economie. Când mergeam la Prefectură să mă plâng că se încălca legea, domnul prefect Cușnir nu știa cum să scape de mine; nu ne-a ajutat cu nimic, deși eu cred că putea să facă acest lucru. Instanța a dat o hotărâre în fa-voarea oamenilor, dar ei încă se consideră lezați. Li s-au oprit niște bani, care nu au fost vărsați unde trebuie. Ce s-a făcut cu ei, cum îi recuperea-ză? Plus 300.000 de lei pentru fiecare muncitor din cei 78, care reprezintă cheltuieli de judecată. Vor mai vedea oa-menii acele sume oprite în mod abuziv?” Pe chituci De la sfârșitul lunii noiem-brie 2004, fabrica în discuție și-a închis porțile. Acum „ma-re și tare” aici, peste cei circa 60.000 metri pătrați de teren și ceea ce a mai rămas din uti-laje, este un sirian, care și-a deschis o afacere comercială în comună. Au mai fost păs-trați 3 paznici, despre care gu-ra lumii vorbește că ar fi în șomaj, dar sunt salarizați „la negru”, cu 2,5 milioane de lei pe lună. Trecând peste faptul că fabrica a fost pusă… pe chituci, gospodarii așezării au un alt motiv de nemulțu-mire. Despre ce este vorba? Un teren viran, măr al discordiei Conform documentelor existente la dosar, proprie-tarii fabricii au cumpărat doar activele, fără terenul aferent. Domnul Mihai Florin Ma-leș, secretarul Primăriei Mol-dovița, ne spunea că loca-litatea ar avea mare nevoie de o bucată de teren existentă în incinta fabricii, dar nefolosită de nimeni. „Această suprafață, situată în intravilanul localită-ții, ne este necesară pentru a-menajarea unui târg, de fapt pentru mutarea acestuia, și a unei parcări auto, sens în care a fost dată și o hotărâre a Con-siliului Local, ne explica dom-nul secretar. Terenul în cau-ză, nefiind folosit, dacă ar fi preluat de Primărie nu ar de-ranja cu nimic procesul de producție, chiar dacă s-ar lucra în două și chiar 3 schim-buri efectiv. Noi am comunicat hotărârea, dar arabii au atacat-o în contencios administrativ. Tribunalul Suceava și Curtea de Apel au stabilit că hotărâ-rea consilierilor este temeini-că și legală. În baza acelei de-cizii se putea intra în posesia terenului, dar legea, cum sunt legile noastre, prevede că mai trebuie deschisă o acțiune pentru revendicarea terenului. De 2 ani tot umblăm prin pro-cese, acum cazul aflându-se pe rol la o instanță din munici-piul Iași, următorul termen fiind pe 13 mai a.c.” În loc de concluzii Mai direct, mai pe la colțuri, multă lume din Moldovița și din zonă discută despre ceea ce a ajuns fabrica, de care, în decursul anilor, s-au legat multe destine. Cei mai mulți arată cu degetul spre arabi și pomenesc numele mult mediatizatului Omar Hayssam. Domnul viceprimar Petru Prindi Loba, care a lucrat cândva în unitate în calitate de maistru, este de părere că „cei ce au cumpărat fabrica nu s-au gândit nicio-dată și la cei ce lucrau aici. Ei au pus, cum au pus, mâna pe o unitate modernă, au exploatat-o cum au vrut și, după ce și-au făcut plinul, au plecat. Acum nici dreptul la terenul nostru nu-l mai avem. Lor le convine să umble prin pro-cese, pentru că au bani. După câte s-a auzit, în fabrică s-au petrecut lucruri necurate. Se zice că au dis-părut utilaje, motoare, plat-forme, care au costat bani grei. E dreptul lor, dar parcă ne doare sufletul când vedem ce se întâmplă. Păcat că s-a ajuns la o ase-menea situație”. Dl ing. Casian Balabasciuc, silvicultor cu sensibilitate și abilități de scriitor, care, de nevoie, a lucrat un timp la firma arabului, inclusiv la cea de la Nehoiu – Buzău, privește lucrurile dintr-un alt punct de vedere. „Niciodată nu mi s-a cerut să fac o ilegalitate cât am lucrat la ei. Nu arabii, direct, au distrus fabrica. Cred că ei au dat ciocanul în mâna altora și i-au învățat să lovească. Acest lucru îmi amintește de o scriere a lui Xenopol, citită recent, care povestește despre ienicerii români, cărora turcii le dădeau săbii și-i îndemnau să se lovească, fără ca ei să se murdărească de sânge. În ce mă privește, cât am lucrat cu arabii, sincer să fiu, față de mine au avut cuvânt”. Cerându-i părerea domnului Balabasciuc asupra situației în care a ajuns fabrica, acesta a adăugat: „Eu cred că n-au făcut acest lucru de capul lor. Au avut un sprijin, s-au bizuit pe ceva. Fără alte comentarii vreau să vă spun că la Buzău, în interiorul fabricii de la Nehoiu, exista un tablou mare, cu Hayssam alături de Ion Iliescu. Alte comentarii nu mai pot face.” Nici noi!