La Solca a reînceput să fermenteze berea

Cândva, orașul Solca devenise renumit prin berea sa, această licoare constituind „cartea de vizită” a așezării. Erau cozi la poarta fabricii, iar producția nu putea face față cerințelor. Despre renumitul berar Bruno și rețetele sale deosebite auzise multă lume. Din păcate, după 1989, așa cum s-a întâmplat cu multe între-prinderi din țară, și renumita Fabrică de bere din Solca a fost pusă pe… chituci. După o priva-tizare cu mult tam-tam (la inaugurarea noii societății luase parte și domnul Traian Băsescu, actualul președinte al țării, atunci președintele Partidului Democrat), personalul calificat, cu experiență în … plămăditul berii, a fost pus pe liber. S-au mai făcut vreo două șarje, de calitate îndoielnică, după care producția a fost oprită complet, iar unitatea a intrat într-un con de umbră.
 

După câte știm, acea privatizare a fost un eșec; chiar s-a lăsat cu cercetări ale organelor fiscale și anumite imputații asupra cărora nu vom insista. În trecere fiind, recent, prin Solca, am re-cepționat o veste îmbucurătoare. Fabrica de bere din localitate va funcționa din nou. Oamenii spun că fostul primar Alexandru Mireuță, întreprinzător fiind, împreună cu apropiați, i-au rechemat pe specialiștii de altădată (care mai sunt) și au pus, iarăși, de bere. In vanele imense din renumita fabrică fermentează, a-cum, hameiul și alte substanțe necesare în pro-cesul de producție, majoritatea aduse din import. Doar apa, cu calități aparte, este autoh-tonă. Și voința celor care au hotărât să reînscrie Solca acolo unde îi este locul: în rândul loca-lităților românești renumite prin bere. După cum am aflat, prima șarjă va fi scoasă pe piață chiar înaintea Sfintelor sărbători ale Paștelui.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI