P I M E N ARHIEPISCOP AL SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR
Adrian Năstase
După ce ni se vor da cele 90.000 ha în administrare, nu după mult timp ni se va lua dreptul de a le mai folosi sub motiv că nu știm să le administrăm în regimul silvic legal. Întărim această afirmație cu un exemplu: Direcția noastră silvică a fost reclamată de tăierea ilegală a unui număr de arbori dintr-un parchet cu statut de rezervație. Care este adevărul? S-a tăiat din acel parchet un număr redus de arbori din cel aprobat anul trecut de Ministerul pădurilor cu ordinul nr. 495 din 13.07.2004, lucrurile au fost lămurite la conducerea centrală de la București, la ministerul de resort; cei de la minister au înțeles că nu a fost nici o încălcare a disciplinei în administrarea pădurii. Dar ce va fi pe parcursul unui an, câte înscenări se vor face? Câte acuzații nu vor mai fi!… Această ‘învinuire’ este asemenea cu cea din povestea cu mielul care tulbura apa lupului; până la urmă mielul a fost mâncat de lup pentru că i-a tulburat apa. Nu accept statutul de administrare atâta vreme cât Biserica din Bucovina a fost proprietara celor 192.000 ha chiar și în timpul ocupației austriece. Este adevărat că se spunea, după 1775, că pădurea nu este proprietatea Bisericii, ci a Fondului Reli-gionar Greco-Oriental, adică Fondul Bisericesc Ortodox Religionar din Bucovina, cum s-a numit după 1918. Această denumire a proprietăților Bisericii din Bucovina a fost determinată de faptul că guvernul austro-ungar nu a putut confisca aceste bunuri bisericești Dar nici n-a accep-tat să spună că proprietarul lor este Biserica Ortodoxă din Bucovina, ci Fondul Reli-gionar… Acest Fond, această ‘insti-tuție’ nu era însă a statului, ci a Bisericii. Guvernul era, cum spune Mihai Eminescu, ‘un notar oficial al afacerilor, nimic mai mult’. Mihai Emi-nescu, în articolul intitulat ‘Idealul unității politice a românilor’, argumentează afirmația de mai sus cu pre-cizările făcute în rescriptul Consiliului Suprem din 3 martie 1784 către generalul Enzenberg, guvernatorul Bucovinei, care a vrut în re-petate rânduri ca Împăratul să emită un Decret de Confiscare a averilor Bisericii din Bucovi-na. Cităm: ‘Pentru că, după prea înalta intențiune a Ma-jestății Sale…, aceste moșii nu sunt a se confisca, după cum spune intimațiunea cea foarte scandaloasă trimisă de Dom-nia Ta către Consistoriu, ci au să se ia numai spre ad-ministrare’. După 1918 s-au purtat discuții politice foarte aprinse cu privire la felul în care ur-mau să fie administrate bunu-rile Fondului Bisericesc; ni-meni n-a pus în discuție cine-i proprietarul Fondului, știind toată lumea – cum a precizat atunci I. Nistor – că proprietar este Biserica din Bucovina, înțelegându-se prin Fondul Bisericesc instituția prin care Biserica își administra pro-prietatea. Statul comunist român e-mite Decretul nr. 273/24 iunie 1949, de desființare a Fondu-lui Bisericesc și, ca urmare, se intabulează ca proprietar. Pe foaia tabulară – atenție! – scrie: ‘proprietar anterior Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina’. Așa-dar, dacă Fondul Bisericesc ar fi fost proprietatea statului, Statul nu mai avea nevoie să dea Decret de confiscare. Ceea ce n-a făcut o putere străină – Imperiul Habsburgic – a făcut Statul comunist român: confiscarea. Comuniștii români care au confiscat bunurile Fondului și s-au intabulat, adică statul, au recunoscut, totuși, că Fondul Bisericesc, adică Biserica din Bucovina, a fost proprietarul bunurilor confiscate. În schimb, comuniștii din ‘eșa-lonul doi’, înscăunați la con-ducerea Țării după Eveni-mentele din Decembrie 1989, nu recunosc că proprietar al Fondului Bisericesc din Bucovina a fost Biserica din Bucovina, adică Arhiepis-copia Sucevei și Rădăuților. Iar alții, mai recent, spun că nici Fondul Bisericesc n-a fost proprietarul, ci numai ad-ministratorul bunurilor. Și atunci se pune întrebarea: cine a fost proprietarul? Ajunși aici, putem spune că avem de-a face cu un caz unic: existența unei proprietăți fără pro-prietar! Decretul 273/24 iunie 1949 nu a fost publicat în Mo-nitorul Oficial al vremii, din motive lesne de înțeles pentru acele timpuri. Ca urmare, potrivit uzanțelor în drept, Decretul rămâne nul. Rezultă că Statul român de astăzi, ca și cel de dinainte de Eveni-mentele din Decembrie 1989, deține ilegal o proprietate confiscată printr-o lege abu-zivă, așa cum, tot abuziv, ță-ranii au fost obligați să-și în-scrie pământurile la colectiv, cu mențiunea formulată diabolic ‘de bună voie’. La întâlnirea de la Suceava cu membrii P.S.D., Domnul Adrian Năstase a spus câteva cuvinte care au darul să lă-murească fondul problemei noastre; aceasta pentru cei care au urechi de auzit și minte să înțeleagă: ‘Am avut o anu-mită abordare într-un anumit moment, dar nu am avut în vedere consecințele legate de rezervele silvicultorilor, ale unor locuitori și chiar clerici. Regia pădurilor n-ar fi fost fe-ricită nici dacă îi dădeam pă-durile în administrare direct lui Iisus, pentru că avea de apărat unele interese’. A-ceastă spusă trebuie legată de cea din timpul campaniei electorale. Iar voturile date de membrii Biroului Executiv Județean Suceava al PSD au arătat cât de cunoscători sau, mai bine zis, necunoscători, ba chiar inconștienți, sunt cei care au votat, față de însem-nătatea valorilor de patri-moniu din Bucovina și starea lor de conservare, care cere intervenție urgentă și perma-nentă, prin lucrări de con-servare și restaurare, lucrări foarte costisitoare, al căror cost statul nu poate și nu este obligat, potrivit uzanțelor internaționale, să le suporte în întregime. Aceiași tovarăși nu cunosc și nu vor să cunoască nici ade-vărul despre statutul Fondului Bisericesc. Au votat cum au votat, pentru că se tem de to-varășul Iliescu, pentru care ‘proprietatea privată este un moft’. Ei se tem să nu-și piardă scaunele pe care au fost puși, politic, pentru ca să a-pere cuceririle socialismului, între care și proprietatea pri-vată, confiscată ilegal de stat, din care orice membru al par-tidului se poate înfrupta acum din plin. La fel și din pădurile Bucovinei, pe care tovarășul Iliescu le vrea să fie toate proprietate a partidului-stat. Deci frică, pe linie de par-tid, lașitate, pe linie de con-știință cuvenită față de valorile de patrimoniu, și poftă nemăr-ginită de îmbogățire peste noapte, ținută în frâu de Ceau-șescu, care a fost lichidat prin împușcare. Acești tovarăși bucovineni au uitat sau, mai bine spus, habar n-au de lupta statornică a vrednicilor lor înaintași, ca-re, în timpul ocupației aus-triece, au apărat dreptul de proprietate al Bisericii din Bucovina. Trebuie totuși scu-zați în legătură cu această lip-să, pentru că nici la cursurile de la ‘Ștefan Gheorghiu’ și nici la cele de la Moscova nu li s-a predat nimic despre lup-ta bucovinenilor pentru pro-prietatea lor și a Bisericii lor. Din fericire, nu acești ‘to-varăși’ reprezintă Bucovina; ei sunt fiii partidului co-munist, avându-l acum în frunte pe ‘omul curat și cinstit’ Ion Iliescu. Dacă aceste cuvinte ale mele li se par prea dure acestor ‘tovarăși’ făuritori ai ‘capita-lismului de cumetrie’, și în-tr-adevăr sunt dure pentru ei, care sunt obișnuiți numai să fie lăudați, vreau să le amin-tesc cuvintele lui Mihai Emi-nescu adresate, la vremea sa, celor din conducerea țării de ocupație – Austro-Ungaria. Oameni care erau și gândeau la fel cum gândesc cei din ‘eșalonul doi’, aflați astăzi în Parlament, până mai ieri și în Guvern, având aceleași tră-sături sufletești și caracter (a se citi lipsă de caracter): ‘Austria, crezând a putea abstrage de la serviciul oamenilor cu părinți cerți, care să fi vorbit o limbă certă, să fi ținut la un cămin, să fi avut în suflet „simț istoric”, singurul care întărește împărățiile, s-au folosit din contra de oameni care nu țineau la nimică, nici la Austria ca abstracție, de oameni care în jurnalele lor îi vedem vânduți la turci (ca Neue freie Presse), la imperiul german, la ruși, cu-n cuvânt Austria s-a servit de un element venal, corupt, lipsit de caracter, adevărat gunoi al catilinarismului. Acești oa-meni guvernau și guver-nează. De aceea guvernul aus-triecesc, înaintea venirei con-telui Hohenwart la minister, era un guvern de parveniți, stăpâniți, ei la rândul lor, de hetere. După căderea contelui, regimul „bursei” a reînceput, neutralizat întrucâtva de bles-temele populațiilor ruinate de la un capăt al imperiului la celalt. Astfel dar, era firesc ca predecesorii lui Hohenwart, care în viața lor n-au simțit instinctul respectării proprie-tății, să răspundă într-un rând bucovinenilor că „fondul reli-gionar greco-oriental nu ar fi al bisericei, ci al guvernului”. Noi nu ne putem nici în-chipui măcar o asemenea lip-să de orice simț de pudoare. Și nici în Austria n-ar fi cu-tezat nimeni până la acești par-veniți să ridice pretenții asu-pra averei unei biserici nea-târnate, neconfundabile cu statul austriac.’ Aceste cuvinte sunt luate din același articol al lui Mihai Eminescu amintit mai la în-ceput, articol publicat în volu-mul intitulat: Eminescu, Sens, Timp și Devenire Isto-rică, volum îngrijit de Gh. Bu-zatu, Ștefan Lemny și I. Saizu, Universitatea Al.I. Cuza, 1988, pag. 46-54. Ce cerem tovarășilor parla-mentari de ieri și de astăzi? Cerem ‘leacul’, medicamentul pentru îngrijirea valorilor de patrimoniu din Bucovina. Iar acest leac se află numai la Fondul Bisericesc, ca proprie-tate a Bisericii din Bucovina. Aceste valori, icoane și locașuri sfinte sunt valori ale cre-dinței noastre, față de care a-vem datoria sfântă, noi, cei care credem în ele și în Dumnezeu, să le dăm îngri-jirea cuvenită. De aceea, închei prin cu-vintele Sfântului Apostol Pavel: ‘Nu vă amăgiți; Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va și secera’. (Gal. 6,7).
Comentarii