În urma unei coliziuni între un autoturism şi un microbuz, la ieşirea din Suceava spre Mitocu Dragomirnei

Două femei rănite şi o maşină răsturnată în afara drumului

Două femei au fost rănite, duminică la prânz, în urma unui accident rutier produs la ieşirea din Suceava spre Mitocu Dragomirnei.

Astfel, în urma coliziunii între un autoturism şi un microbuz, autoturismul a fost proiectat în afara drumului şi s-­a răsturnat. Potrivit ISU Suceava, modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD (TIM şi B2), au intervenit la acest accident rutier.

În urma impactului, un autoturism s-­a răsturnat în afara părţii carosabile, fără să fie persoane încarcerate.

Sursa citată precizează că două femei, cu vârste de 62 şi 44 de ani, au primit îngrijiri medicale, după care au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate. (N.B.; Foto: ISU Suceava)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI