Centrul de Transfuzii Sanguine Suceava reuşeşte să asigure necesarul de sânge

Centrul de Transfuzii Sanguine Suceava reuşeşte să asigure necesarul de sânge pentru spitalele din judeţul Suceava, în prima jumătate a anului 2016 fiind înregistraţi aproape 3.800 de donatori.

Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Suceava, medicul Maria Pilat, a declarat că în primele şase luni ale anului 3784 de persoane au donat sânge, arătând că numărul donatorilor se menţine constant la nivelul judeţului Suceava faţă de perioada similară a anului trecut.

Pilat a spus că în cursul lunii iunie s­au înregistrat 670 de donatori de sânge reuşindu-se să se asigure necesarul de sânge pentru spitalele din judeţul Suceava, fără însă să se mai poată ajuta şi spitale din alte judeţe, în special, clinici universitare din Iaşi unde sunt trataţi şi pacienţi din Suceava.

Ea a subliniat că un ajutor important pentru asigurarea stocului de sânge a venit din partea elevilor de la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni, în special a elevilor din anul I şi II, care au donat sânge, în cursul lunii trecute, în cadrul campaniei de donare de sânge organizată de Jandarmeria Română.

Medicul sucevean a mai spus că şi prin intermediul campaniei de donare de sânge organizată de Patriarhia Română a crescut numărul donatorilor de sânge din judeţul Suceava, o colaborare foarte bună fiind şi cu preoţii şi călugării Mănăstirii Putna, care donează sânge periodic.

Directorul CTS Suceava a precizat că şi prin colaborarea cu medicii din spitalele sucevene care trimit spre CTS Suceava rudele unor pacienţi care au nevoie de transfuzii sanguine să doneze sânge s­a reuşit asigurarea necesarului lunar.

Pilat a arătat că de Ziua donatorului de sânge, marcată în fiecare an pe 14 iunie, au donat sânge şi angajaţii Centrului Medical Bucovina­-Arcadia, instituţie care a oferit donatorilor Centrului de Transfuzii Sanguine Suceava câte un voucher cu o reducere de 10 la sută pentru orice serviciu medical efectuat în centrul medical respectiv, în perioada 14­-29 iunie 2016.

Ea a mai explicat că pentru asigurarea necesarului de sânge, CTS Suceava organizează de câte două-trei ori pe an campanii mobile de recoltare de sânge în Vatra Dornei, în timp ce la Rădăuţi această acţiune se desfăşoară, săptămânal, la spitalul municipal.

Medicul sucevean a spus că până în urmă cu un an şi la Câmpulung Moldovenesc era organizată o astfel de campanie, însă, din păcate, încă nu s­a găsit un spaţiu unde să se poată desfăşura acţiunea în condiţii optime.

Pilat şi-a exprimat speranţa ca primăria din Câmpulung Moldovenesc să poată găsi un spaţiu care să fie pus la dispoziţie pentru ca această campanie mobilă organizată cu ajutorul personalului şi echipamentului medical al CTS Suceava să se poată desfăşura o dată la trei luni şi în această localitate.

Directorul CTS Suceava a spus că în lunile iulie şi august numărul donatorilor de sânge care se adresează centrului scade faţă de celelalte luni ale anului, în condiţiile în care elevii şi studenţii sunt în vacanţă, iar în această perioadă sunt multe persoane care-şi programează şi concediile de odihnă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI