În graficul activităţilor culturale coordonate de prof. Nicoleta Bogoş, managerul Bibliotecii Municipale „George Bodea”, miercuri, 20 mai 2026, la mansarda acestui binecunoscut lăcaş al cărţii, s-a desfăşurat un emoţionant şi rafinat spectacol de muzică folk susţinut de Andrei Păunescu, fiul genialilor poeţi Adrian Păunescu şi Constanţa Buzea.
Evenimentul cultural a fost întregit de lansarea antologiei „Cartea cărţilor de poezii” – un impresionant volum care reuneşte creaţia poetică a întregii vieţi şi sensibilităţii artistice a poetei Constanţa Buzea, devenind astfel o veritabilă mărturie lirică a destinului său creator.
Însuşi titlul spectacolului – „Pentru copilul care crescu, timpul continuă, liniştea nu” – evocă una dintre primele poezii scrise de regretata poetă Constanţa Buzea şi a conferit întregii seri o discretă aură de nostalgie şi reverenţă culturală. În calitate de continuator al spiritului Cenaclului Flacăra şi de promotor al poeziei cântate, Andrei Păunescu a reuşit, prin sensibilitatea interpretării şi prin profunzimea mesajului artistic, să readucă în sufletele spectatorilor emoţia poeziei adevărate. Cântecele compuse pe versurile părinţilor săi – dedicate iubirii, părinţilor, ţării şi libertăţii – au devenit, pentru publicul câmpulungean, punţi vii între memorie, muzică şi spirit românesc, cinstind cum se cuvine moştenirea culturală a celor doi mari poeţi.
Salutând cu multă căldură şi aleasă deferenţă publicul prezent, Andrei Păunescu a ales să vorbească mai întâi despre impresionanta integrală a poeziei Constanţei Buzea, editată în anul 2026, la împlinirea a 85 de ani de la naşterea poetei. Cu emoţie reţinută şi cu evidentă admiraţie filială, artistul a evocat repere semnificative din viaţa şi opera celei care a rămas una dintre vocile lirice distincte ale literaturii române contemporane, rememorând totodată şi anii trăiţi – „nu uşor” – alături de Adrian Păunescu.
Andrei Păunescu a subliniat faptul că această monumentală ediţie reuneşte toate cele patruzeci de volume de poezie publicate de Constanţa Buzea în timpul vieţii, însumând aproape două mii de poeme, însoţite de treizeci şi trei de referinţe critice semnate de importante personalităţi ale culturii române, între care Eugen Simion şi Nicolae Manolescu. Volumul este întregit de fotografii rare, desene şi picturi realizate de poetă, precum şi de nota editorului şi alte mărturii documentare, toate acestea conferindu-i valoarea unui adevărat edificiu memorialistic şi literar. În opinia sa, tomul „depăşeşte cu mult structura şi formatul unei cărţi obişnuite […] în care se pun poeziile una peste alta şi-atât”, devenind astfel nu doar o simplă antologie, ci o amplă recuperare afectivă şi culturală a universului poetic al Constanţei Buzea.
În acelaşi context, artistul a amintit că un demers asemănător a realizat şi în anul 1999 pentru tatăl său, prin editarea integralei „Cartea cărţilor de poezii”, dedicată lui Adrian Păunescu. Diferenţa, mărturisită cu discretă melancolie, constă în faptul că atunci poetul era încă în viaţă, pe când Constanţa Buzea avea să se stingă din această lume în anul 2012, la vârsta de 72 de ani, lăsând în urma sa o operă poetică de o rară sensibilitate şi profunzime.
Mai departe, Andrei Păunescu a ales să vorbească publicului prin limbajul cel mai apropiat sufletului său – cântecul. Amintind doar în treacăt faptul că „a deschis ochii” în atmosfera incandescentă a Cenaclului Flacăra, creat de tatăl său ca „un mesaj despre iubire, despre părinţi, despre ţară”, artistul a deschis recitalul cu melodia „Lumină pentru toţi”, o compoziţie proprie dedicată memoriei părinţilor săi, despre care a mărturisit cu emoţie că „nu mai sunt, însă poezia lor rămâne” pentru noi toţi.
Seara a continuat într-o atmosferă de profundă vibraţie sufletească prin interpretarea unor cântece compuse pe versurile lui Adrian Păunescu, între care „Suntem pe mâna unor nebuni” şi tulburătoarea „Haide, mamă, nişte linişte să-mi dai”, poezie dedicată de autor propriilor săi părinţi. Publicul a retrăit apoi emoţia anilor în care muzica folk devenea formă de libertate şi solidaritate spirituală, ascultând cântece scrise împreună cu tatăl său, precum „Punctul pe i” – devenit în anul 1992 un adevărat imn al adolescenţilor prin versurile: „Dacă viaţa e iubire/Şi a trăi e a iubi/Noi suntem în toate astea/Punctul pe i” – ori melodia „Haide, mamă, haide, tată”, compusă în anul 1987, într-o perioadă în care Cenaclul Flacăra fusese interzis, dar spiritul său continua să trăiască prin poezie şi cântec.
Alături de aceste evocări muzicale încărcate de memorie afectivă, Andrei Păunescu a interpretat şi câteva dintre propriile sale compoziţii, între care „Încredere”, „Nu te-am uitat nici când te-am uitat” şi „O rană mai mare”, cântece în care sensibilitatea lirică se împleteşte cu reflecţia asupra iubirii, a trecerii timpului şi a fragilităţii umane.
A urmat apoi un recital dintre cele mai îndrăgite şi consacrate cântece patriotice ale generaţiilor anilor ’70 –’80, melodii devenite emblematice pentru publicul Cenaclului Flacăra şi pentru spiritul unei epoci în care poezia şi muzica încercau să ţină vie conştiinţa românească. Pe versurile lui Adrian Păunescu au răsunat cântece precum „Cu căciulile pe frunte”, „Şi totuşi există iubire”, „Trăiască duhul lui Iancu”, „Jurământ la Putna”, „Rugă pentru părinţi” şi „Doamne, ocroteşte-i pe români”, melodii primite cu emoţie şi participare sufletească de publicul prezent.
Finalul spectacolului a adus poate cel mai sensibil moment al serii: o melodie compusă pe versurile poetei Constanţa Buzea, din poemul „Vârstă”, ale cărei versuri – „Pentru vapoare, pentru catarge/Vântul se duce, marea se-n-toarce/Pentru copilul care crescu/Timpul continuă, liniştea nu” – au aşternut peste întreaga sală o emoţie profundă şi tăcută, asemenea unei reverenţe aduse timpului, memoriei şi poeziei care nu moare niciodată.
La finalul acestei memorabile seri culturale desfăşurate la Biblioteca Municipală „George Bodea”, publicul prezent a avut sentimentul rar că a participat nu doar la un simplu concert de muzică folk, ci la o adevărată întâlnire cu poezia, memoria şi spiritul unei generaţii care a învăţat să iubească România prin cântec şi vers. Prin sensibilitatea interpretării, prin emoţia evocărilor familiale şi prin respectul profund faţă de moştenirea artistică lăsată de Adrian Păunescu şi Constanţa Buzea, Andrei Păunescu a reuşit să redea publicului nu doar frumuseţea poeziei cântate, ci şi acea stare de comuniune sufletească pe care, odinioară, o crea Cenaclul Flacăra.
Într-o lume tot mai tulburată de graba vremurilor şi de neliniştea cotidianului, asemenea întâlniri culturale devin adevărate refugii pentru suflet, locuri în care oamenii îşi regăsesc liniştea, emoţia şi rădăcinile spirituale. Iar dacă poezia Constanţei Buzea ne-a reamintit că „timpul continuă, liniştea nu”, atunci seara de la Câmpulung Moldovenesc a dovedit, încă o dată, că poezia adevărată şi cântecul născut din ea au puterea de a învinge timpul, păstrând vie memoria celor care au ştiut să transforme cuvântul într-o formă de lumină pentru oameni.
VASILE AIOANEI
Comentarii